Un om de afaceri roman a fost arestat, in noaptea de marti spre miercuri, de un tribunal nigerian. El este acuzat de spionaj pe motiv ca, impreuna cu alte persoane, ar fi incercat sa intre in posesia unor informatii secrete de stat. Alaturi de el, sunt acuzati trei nigerieni, un israelian, doi irlandezi si un rus. Informatia a fost confirmata ieri de Ministerul Afacerilor Externe, care a precizat insa ca nu este vorba despre spionaj, ci de o infractiune "pur economica".
Romanul inculpat in Nigeria este, potrivit Agentiei France Presse, Bogdan Dumitrescu (de 50 de ani), director regional la o firma locala de anvergura internationala. Desi alaturi de Bogdan Dumitrescu sunt acuzate alte sapte persoane, trei nigerieni, un israelian, doi irlandezi si un rus, la termenul de marti, la Inalta Curte Federala din Abuja (capitala Nigeriei), s-au prezentat doar sase inculpati. Irlandezul Michael Quinn si rusul Nikolai Salnikov au fost dati in urmarire internationala de catre autoritatile nigeriene.
In ceea ce priveste infractiunile pentru care sunt judecati, nigerienii sunt acuzati ca ar fi obtinut, reprodus si transmis informatii secrete de stat catre presupusi spioni, ceilalti, printre care si romanul, fiind suspectati ca, in perioada ianuarie 2004-iunie 2006, ar fi incercat sa obtina informatii din Nigeria, in profitul tarilor din care provin.
Potrivit rechizitoriului, citat de presa straina, cei cinci straini ar fi colaborat cu trei oficiali din cadrul Ministerului nigerian al Apararii, pentru a obtine informatii "legate de o locatie protejata". Informatia urma sa fie transmisa atasatului pentru Aparare din cadrul Ambasadei Rusiei in Nigeria, precizeaza documentele din instanta, citate de Jerusalem Post.
Judecatorul Binta Murtala-Nyarko a stabilit data urmatoarei infatisari pentru 21 noiembrie, inainte de a dispune retrimiterea suspectilor in arest.