Timp de doi ani de zile, premierul Tariceanu a fost tinta predilecta a tuturor: a lui Basescu, a opozitiei, a PD sau a disidentilor din partid. Pentru multi, presedintele PNL s-a transformat intr-un sac de box in care fiecare da cand vrea sa-si arate muschii. Iar tirul continuu a fost stimulat considerabil de pasivitatea acestuia. Daca primele critici ale lui Basescu la adresa Executivului l-au uluit si nu a gasit altceva mai bun decat sa gaseasca scuze balbaite in fata ziaristilor, Tariceanu a gasit repede o alta metoda, sa ignore pe toata lumea sub diverse pretexte, dintre care cel mai uzitat a fost interesul sau prioritar pentru integrarea europeana. Este aproape induiosator sa-l vedem pe Tariceanu purtand crucea in spinare pe drumul Bruxelles-ului, biciuit de Traian Basescu in costum de legionar roman, sub privirile lui Stolojan si Stoica, pe post de Ana si Caiafa, si cu Norica Nicolai, pe post de Mater Dolorosa. Toate astea pentru a duce tot poporul in paradisul Uniunii Europene. Numai ca imaginea de martir al liberalismului nu prinde deloc. Iar lipsa apetitului polemic este doar una de fatada. Dincolo de tacerea incapatanata si lipsa de reactie la mutarile de pe scena politica, vedem un Tariceanu dornic sa-si inlature orice adversar din partid si sa-si asigure o lunga domnie in fruntea celui mai vechi partid din Romania. Alaturi de Dinu Patriciu, a orchestrat din umbra transformarea PNL intr-un partid autoritar, contrar tocmai ideologiei pe care o profeseaza. Insa premierul a gasit o metoda mai la indemana pentru a pastra aparentele unui ins moderat, adanc preocupat de soarta tarisoarei. Si anume impingerea in fata a unor procurori de serviciu, gata sa faca treburile murdare din partid fara sa maculeze imaginea sefului: Ludovic Orban, Bogdan Olteanu sau Adrian Iorgulescu. Emulii liberali ai lui Visinski asigura integritatea si unitatea partidului, in timp ce Ta