Mesajul a fost trimis. Multumesc!

80 de dosare pe Legea 290/2003 au intrat la analizare

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 12 octombrie 2006 ·

Comisia Judeţeană de aplicare a prevederilor Legii nr.290/2003, care are ca obiect acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, a luat ieri în discuţie 80 de dosare din cele 624 de cereri depuse la sediul Instituţiei Prefectului. Membrii acestei comisii, din care fac parte prefectul Aurelian Danu şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov, Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, Direcţia Controlul Legalităţii Actelor şi Contencios Administrativ – Instituţia Prefectului Judeţului Braşov, un reprezentant al Consiliului Judeţean Braşov, precum şi un notar public desemnat de Camera Notarilor Publici Braşov, vor analiza până la următoarea şedinţă cele 80 de dosare, urmând ca, în cazul în care vor apare inadvertenţe în actele depuse, acestea vor fi discutate în cadrul Comisiei judeţene. Tot ieri s-a comunicat şi faptul că Autoritatea Naţională pentru Restituire a Proprietăţilor a stabilit valoarea maximă la care pot ajunge despăgubirile pentru fiecare dosar în parte. Pentru fiecare despăgubire în ceea ce priveşte construcţiile, anexele gospodăreşti şi terenul aferent, cuantumul va fi suma veniturilor medii pe economie ale unei persoane, pe o perioadă de 20 de ani, calculată la data stabilirii despăgubirii. Între timp, persoanele care au nelămuriri în legătură cu aplicarea acestei legi pot merge în audienţe la Comisiei Judeţene în fiecare zi de joi, între orele 12-14 la camera nr. 4 din sediul Instituţiei Prefectului - Judeţul Braşov. Un alt element demn de ştiut este acela că noul termen limită de depunere a cererilor este data de 1.05.2007,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 34 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 52 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Veste bună pentru fermierii români afectaţi de fenomene meteorologice: Comisia europeană alocă 21,6 milioane de euro pentru sprijinirea acestora

Mediafax acum 19 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 52 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°