Avem si noi, sefistii, douamiistii nostri. Desi la noi treaba asta cu generatiile/promotiile e mai incurcata. Pentru ca avem optzecisti din anii ’90, dar avem si douamiisti care s-au afirmat in anii ’90. Asa cum e si romanul francofon de limba engleza.
Se pare ca, la noi, exista un decalaj destul de mare intre debutul absolut si afirmarea unui autor prin textele publicate in periodice, si debutul lui editorial. Chiar debuturile absolute survin/surveneau la virste destul de inaintate.
De pilda, Liviu Radu (n. 1948) a debutat cu povestirea Fata reala a planetei Marte de-abia in 1992. Iar primul volum, Trip-Tic, i-a aparut in 1999. in acelasi an, 1992, a debutat, cu povestirea Noaptea cea mai lunga, si Florin Pitea (n. 1971). Si lui i-au trebuit aproape zece ani pentru a scoate primul volum, Necropolis, 2001.
Multi dintre tinerii afirmati in Jurnalul SF sau in revista Anticipatia ale anilor ’90 au debutat editorial dupa anul 2000. Sa-i numesc douamiisti? Dar Ana-Maria Negrila (primul volum: Orasul ascuns, 2004, urmat de imparatul gheturilor, 2006), Florin Pitea (prezent pe piata cu inca doua volume: An/Organic, 2004 si Gangland, 2006), Don Simon (primul volum, impotriva Satanei, 2001) fac parte din grupul nouazecistilor fruntasi, celebri deja la debutul in volum. Un alt caz asemanator este cel al lui Dan Dobos, cunoscut din anii ’90, dar impus cu Trilogia Abatiei, dupa 2000: Abatia (2002), Blestemul Abatiei (2003) si Infinita Abatie (2005), chiar daca primul lui roman a fost publicat ceva mai devreme (Elefantul din bostanarie, 1999).
Alti douamiisti cunoscuti de ani buni la vremea debutului editorial sint: Bogdan-Tudor Bucheru (n. 1972, primul volum: Atingerea, 2001), Marian Coman (n. 1977, debut cu Nopti albe, zile negre, 2005), Catalin Sandu (n. 1972, volume: Duel cu ceata si lotusi, 2000; Fragmentalia sau penultimul razboi mondia
