Iata ca s-a intâmplat: Stolojan a fost exclus din PNL, prin votul masiv al unei filiale liberale din Bucuresti. Excluderea unui ex-presedinte dintr-un partid - oricare ar fi el - este oricând si oriunde un subiect de prima pagina. In plus, la ora la care scriu, pare foarte probabil ca Th. Stolojan sa nu ramâna singurul fost presedinte liberal in aceasta situatie. Mi se pare discutabila ideea ca PNL ar putea obtine, macar pe termen mediu, vreun câstig in urma acestor miscari pe esicher. In replica, sunt mai multe idei ce s-ar putea invoca. Una, ca includerea sau excluderea de membri este atributul suveran al fiecarei filiale, a fiecarui partid. Apoi, aceste acte, in interiorul PNL, ar putea fi legate si de acea platforma Stoica - Stolojan despre care se tot vorbeste de ceva vreme, posibil ca parte a unui extins partid de dreapta - pe care macar o parte a presei si a contingentului de analisti autohtoni il (pre)vad deja ca fiind un „mega-partid“ apropiat de presedintele Basescu. Dincolo de personajele in discutie - unele dintre ele cu mare notorietate si credibilitate in spatiul nostru politic -, fenomenul mi se pare mai complex. Ceea ce se intâmpla are ceva din aura dramatica a episoadelor istorice in care apare tema uciderii tatalui, sau paricidul. Un caz cunoscut este, desigur, cel al imparatului roman Cezar - ale carui ultime cuvinte par a fi transmis tocmai surpriza de a-si vedea, printre conspiratori, un fiu. Inainte de a fi o tema istorica, paricidul este un fapt antropologic: in comunitatile umane din negurile inceputurilor, conflictul dintre generatii se transa uneori violent, masculii tineri eliminându-si ascendentii imediati, pentru a-si impune autoritatea. La fel stau lucrurile in politica. Esecul ex-presedintelui (si creatorului) PSD Ion Iliescu la alegerile din partid din 2005 a fost interpretat de multi tot ca un paricid - dupa cum si executia lui Ceause