Deputatii din Comisia Juridica au mai facut un pas in reducerea Agentiei Nationale de Integritate la un rol decorativ. Ieri, a fost eliminata din textul legii ANI obligativitatea ca membrii clerului sa-si declare averile, la propunerea PSD.
Probabil de teama afuriseniei bisericesti, toate partidele s-au coalizat pentru pastrarea confidentialitatii averilor clerului. Cu exceptia a trei deputati PNL si a secretarului de stat din Ministerul Justitiei, Katalin Kibedi.
Aceasta a spus ca preotii primesc salariu de la stat si nu pot fi exceptati doar pentru ca sunt preoti. La randul lor, liberalii Ioan Timis si Traian Dobre au pledat pentru mentinerea prevederii deoarece unii preoti pot distribui fondurile pentru reparatii sau pot influenta acordarea de parohii unor altor preoti. Pozitia lor a ramas singulara deoarece si democratii, care pana acum l-au sustinut consecvent pe ministrul de Justitie, Monica Macovei, s-au opus. Astfel, Daniel Buda a afirmat ca preotii nu pot intra sub incidenta legii ANI deoarece nu pot fi asimilati persoanelor care ocupa functii de demnitate publica. "Nu este vorba de functionari din minister care pot sa influenteze contra unor sume de bani", a spus si deputatul PSD Cristian Dumitrescu. Coalitiei constituite ad-hoc de PD, PSD si PRM i s-au alaturat si reprezentantii PC si UDMR. "Daca ne legam si de preoti, care sunt autonomi fata de stat, atunci de ce nu ne referim la toata lumea?!", a exclamat conservatorul Petru Calian.
Astfel ca PNL a ramas sa apere singur prevederea initiala, dar la votul final, un liberal s-a abtinut, iar un altul, Gheorghe Gabor, a preferat sa voteze alaturi de tabara invingatoare. UDMR a venit si cu un alt amendament menit sa reduca numarul celor care vor putea fi "deranjati" de Agentia Nationala de Integritate. Astfel, membrii Consiliului Economic si Social nu vor fi obligati sa depuna declaratii d