Se spune ca popoarele care uita sau ignora greselile trecutului sunt condamnate sa le (re)traiasca ele insele, mai devreme sau mai tarziu. Un cliseu, poate uzat deja, dar care pastreaza nealterat un adevar incontestabil. Si, totusi, unii dintre noi parem a nu fi dispusi sa studiem greseli ale trecutului - nici cand acestea au degenerat in tragedii de proportii uriase, cand au fost platite cu munti de cruci - pentru ca, uneori, nu parem dispusi nici macar sa ni le amintim.
Cati dintre romani stiu sau isi amintesc de faptul ca, pe 9 octombrie, Romania comemoreaza, prin lege, victimele Holocaustului? In afara de participarea presedintelui Traian Basescu la asezarea pietrei de temelie la fundatia viitorului Muzeu al Holocaustului, anul acesta, in tara, a fost liniste... Nici in Timis nu am auzit ca vreuna dintre institutii sa fi marcat, in vreun fel, aceasta zi. O data inscrisa intr-un calendar negru, marcat cu aproape sase milioane de cruci, in amintirea a sase milioane de evrei, cati se estimeaza ca au fost ucisi in Europa intre anii 1933 - 1945.
Probabil, sunt voci care spun ca noi, ca romani, nu avem nici o obligatie sa ne amintim de ziua de 9 octombrie 1941, cand au inceput deportarile fortate, in vagoane de marfa, a evreilor din Bucovina si Basarabia spre Transnistria. A fost o bucata de istorie in care poporul roman (si ne referim strict la popor, nu la Guvernul Antonescu) nu a fost nici erou, nici victima, nici calau si nici macar responsabil moral pentru etnocidul de la inceputul anilor ‘40. Dar asta nu este o scuza pertinenta in fata uitarii sau a ignorarii existentei Holocaustului (care, afirma istoricii, in Romania si-a luat ca tribut vietile a 200.000 - 300.000 de evrei, dintre care 100.000 si-au gasit sfarsitul la Auschwitz - Birkenau). Pe de o parte, nu avem dreptul sa uitam sau sa ignoram, pentru ca acesti oameni, victime ale unui politici rasi