Ovidiu Nahoi: “Pentru prima data romanii se vor afla in contact direct, la ei acasa, cu alte natiuni, mentalitati si modele culturale”.
Sa muncesti zece ore pe zi intr-o intreprindere metalurgica privata, pentru echivalentul a o suta de euro. Sa fii obligat sa locuiesti de luni pana sambata dupa-amiaza in caminul intreprinderii, ca intr-un fel de cantonament, cu ora fixa pentru stingere si desteptare. Sa-ti incepi ziua de lucru in curtea interioara a intreprinderii, la careul de dimineata.
Sa iei masa la cantina fabricii, impartita in doua, ca avioanele: conducerea la „business class”, palmasii, la „economic”. Si toate astea sa fie totusi particelele unui vis.
Acum cateva luni, postul francez de televiziune M6 transmitea un reportaj despre „paradisul capitalist chinez”. Ei bine, lucrul in acest sistem pe jumatate militarizat era tot ce-si putea dori muncitorul din una dintre marile aglomerari urbane ale Chinei - atat de multe incat pana si chinezii le-au uitat numarul.
Iar eroul reportajului facea parte dintre cei norocosi. Trecuse de o selectie extrem de dura, in timp ce alte mii isi cautau inca fericirea pe la portile fabricii. Alternativa era lucrul in intreprinderea invecinata, de stat, cu un salariu pe jumatate.
Imaginati-va ce ar insemna pentru acesti muncitori chinezi lucrul intr-o fabrica din Romania, pentru doua-trei sute de euro. Sau cum ar suna pentru un moldovean, un ucrainean, un armean sau un georgian oferta de a munci pe unul dintre santierele viitoarelor autostrazi, in schimbul a trei-patru sute de euro.
Banda de montaj, santierele, hotelurile sau restaurantele din Romania vor deveni tot mai atractive pentru muncitorii din regiunile invecinate sau chiar pentru cei din Orientul Indepartat.
Romanul va fi atras multa vreme de aici inainte de salariile cu trei zerouri
