Imi pare (desi tardiv) foarte rau ca nu sunt (posesor de legitimatie de) revolutionar. Eu. Teroristul dovedit (in cartea “Dosarul Romida” scoasa de Timpolis, in 1999, si-n cea ce va fi scoasa - cred, tot la Timisoara - in curand, “Ochiul Romidei”), luptatorul pentru cauza, purtatorul (cu acte) de uniforma, arma si misiune de-nalta raspundere, nu beneficiez de binefacerile de dupa sangerosul decembrie 1989, mai ales de cele de dupa limpezirea apelor, cand au primit certificate si restul de facilitati numerosi “revolutionari”. (La categoria “ghilimelisti”, adica “revolutionari”, ma incadrez si eu, fiindca, din motive de criza de discopatie lombara, in acel decembrie, am stat lungit pe scandura de calcat rufe si-am luptat... la televizor! Numai pentru emotii si spaimele traite si tot meritam un brevet, daca nu pentru faptele - de arme cu munitie de cerneala - de dupa razboi cand m-am alaturat miilor de... viteji aparuti in primele randuri ale ciolaniadei postceausiste sa-si ia ratia de libertate, intr-o democratie fara precedent).
De-aia zic: imi pare foarte rau ca nu sunt revolutionar, chit ca aud tot mai des ca aceasta categorie de oameni urmeaza a fi luata la intrebari si ca urmasii lor, asemenea celor ce-au luptat in rasarit la pa’s’pa, isi vor pata dosarele. Zvonul asta (cu resurectia comunismului si declansarea luptei de clasa, cu epurari, demascari, deportari, incarcerari si executii) ma face sa rabd si sa sufar, sa-mbatranesc dezonorat si fara blazonul de revolutionar. Imi pare (desi tardiv) foarte rau ca nu sunt (posesor de legitimatie de) revolutionar. Eu. Teroristul dovedit (in cartea “Dosarul Romida” scoasa de Timpolis, in 1999, si-n cea ce va fi scoasa - cred, tot la Timisoara - in curand, “Ochiul Romidei”), luptatorul pentru cauza, purtatorul (cu acte) de uniforma, arma si misiune de-nalta raspundere, nu beneficiez de binefacerile de dupa sangerosul d
