Revoluţia ne-a împărţit în două tabere: bogaţi şi săraci. Anii au trecut încet-încet şi bogaţii s-au făcut mai bogaţi, iar săracii au rămas în cel mai optimist caz, la fel. Ne-am făcut şi noi o "pătură aristocrată", cică. Aşa cum aveam cu zeci de ani înainte. Aşa cum au multe ţări. Avem cică o "pătură aristocrată" care construieşte, care are banii să lase în urmă clădiri de genul celor pe care le venerăm acum în centrule istorice. Numai că, la noi, majoritatea aristocraţilor este formată din proşti. Cu alte cuvinte, mulţi bogaţi de azi au un coeficient de inteligenţă scăzut şi un apetit foarte mic pentru valoare artistică sau morală.

Iar când banii încap pe mâna proştilor, lucruri valoroase pentru generaţiile următoare nu rămân.

Ce fac bogaţii de azi? Îşi fac case. Vile. "Castele". De fapt, clădirile lor sunt ca nişte hale de producţie, construite cu cel mai prost gust. Măgăoaie de oameni bogaţi sunt prin tot oraşul şi prin judeţ. Pe străzi liniştite putem vedea ridicate vile cât China, de dulcele stil grosolan. Pentru că nu îi poate duce capul pe unii mai mult de atât. Cum să facă ceva cu stil? Ce să facă ei cu stilul, cu arta?

Degeaba probabil că se chinuie arhitecţii să îi explice unui înstărit care este semnificaţia stilului, bunului gust sau artei. Omul nu pricepe. El vrea ceva mare, cu piscină şi eventual cu spaţii tocmai bune pentru televizoarele subţiri şi mari cu plasmă. În cel mai bun caz, un "aristocrat" de astăzi poate cumpăra o casă veche pe care să o renoveze. Doar aşa îşi poate atrage merite. Dar, pe mulţi nu îi interesează să lase ceva în urmă. Să impresioneze. Sunt interesaţi de şi mai mulţi bani. E o pătură "parvenită" a aristocraţiei româneşti. E o pătură de început de aristocraţie. Abia următoarele generaţii de bogaţi vor putea face ceva pentru arhitectura oraşului, pentru stilul localităţii. Să sperăm.

Cei de acum au