declarase, înainte de tragerea la sorţi, mijlocaşul Mihăiţă Pleşan, care a ghicit adversarul, dar nu a anticipat şi faza în care se vor înfrunta cele două echipe timişorene. Dinamo va da declarase, înainte de tragerea la sorţi, mijlocaşul Mihăiţă Pleşan, care a ghicit adversarul, dar nu a anticipat şi faza în care se vor înfrunta cele două echipe timişorene. Dinamo va da piept cu cea de-a doua echipă a Farului, iar "câinii roşii" se tem că aceasta ar putea primi întăriri de la prima echipă. "Obiectivele noastre sunt câştigarea campionatului şi a Cupei României, nu avem voie să greşim, fie că e vorba de o echipă din prima ligă sau din ligile inferioare. Probabil că Farul II va avea în lot şi jucători de la prima echipă, aşa că meciul va semăna cu unul de campionat", a spus directorul sportiv Constantin Dănilescu.
Rapidiştii vor trofeul
Rapid va da piept cu CSM Râmnicu Vâlcea, iar giuleştenii sunt convinşi că vor câştiga Cupa şi în acest an. "Vom avea parte de un meci dificil. Sunt convins că Rapidul va câştiga din nou Cupa României. Deja ne-am obişnuit cu acest trofeu. Această competiţie ne-a adus mereu mari bucurii şi, în mai puţine cazuri, insatisfacţii", a comentat directorul general Constantin Zotta. Cealaltă forţă a Bucureştiului, Steaua, va întâlni pe Forex Braşov, echipă finanţată de fostul ei jucător, Adrian Ilie.
Premii-record
În această ediţie, Cupa României oferă premii totale de 231.000 de euro. Federaţia a semnat, zilele trecute, un contract de parteneriat cu firma producătoare de bere Timişoreana, care va da numele competiţiei în următorii trei ani. Cu această ocazie, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a anunţat că finala ediţiei 2006-2007 va avea loc în oraşul de pe Bega. În premieră absolută, participantele vor fi premiate încă din faza optimilor de finală cu 5.000 de euro învingătoarea şi 2.500 de euro, învinsa. În sfert