In momentul in care scriu, colegii mei stau si decompreseaza dupa o lunga zi, plina de aventuri nedorite. Suntem din nou la Zagora, intr-un camping. Eu incep sa scriu, desi ei ciripesc in jurul meu. Chiar si cum scriu e o poveste in sine. Mai ales la bivuacul de acum trei zile din desert, inainte de a ataca etapa Zagora-Foum Zguid.
Scriu multumita colegului meu de raid, Sorin Brebeanu, care mi-a imprumutat obiectul muncii, laptopul lui, in ciuda conditiilor, in ciuda nisipului atotcuprinzator din jurul nostru. Cu laptopul pe genunchi, bransat la generator, scriu, iar sursa aceea de lumina atrage tot felul de insecte care roiesc in jurul monitorului.
Insa nu ma perturba. Incerc sa le iau ca pe o sursa de inspiratie suplimentara, sa le inglobez in ambient. De fapt, totul este extrem de autentic, iar imprejurari de acest gen ma fac sa simt cu adevarat unde sunt.
Marti, in dupa-amiaza cand am reusit sa merg la un internet cafe sa trimit povestirea precedenta, colegii mei reparau Land Roverul, al carui demaror se stricase, la garajul lui Aziz. Aziz e o cunostinta veche a veteranilor: acum doi ani si-au reparat la el carterele a doua Dacii care se stricasera in etapa de desert.
Cand traversasem Zagora luni, ne urmarise cu scuterul sau, ca sa isi salute cunostintele. Etapa Zagora-Foum Zguid, etapa cuprinsa si in raliul Paris-Dakar, trebuia sa aiba loc marti, adevarata aventura a desertului sa inceapa, dar n-am mai facut-o in acea zi.
Dupa ce ne-am invartit pret de vreo 40 de kilometri prin desert, fara a gasi exact directia in care se afla Foum Zguid-ul, Land Roverul a inceput sa faca nazuri, si a trebuit tractat la Zagora, de catre Toyota, pentru reparatii. Pe drum, in plus, a explodat o roata, colac peste pupaza.
La Zagora, in timp ce Land Roverul era la service-ul lui Aziz - intre noi fie
