Alexandru Dobrescu Cand, in 1990, au reinviat partidele istorice, am crezut ca sansele noastre de a trai intr-o lume normala erau reale. Insa a trebuit sa recunoastem degraba ca, revendicate dintr-o traditie glorioasa si avand in frunte personalitati de mare rectitudine morala, din partidele istorice ramasese doar titulatura. Si ca, la adapostul ei, se pripasisera o sumedenie de indivizi pusi de capatuiala. Doctrine politice, economice si sociale bine articulate odinioara, liberalismul, taranismul si social-democratia si-au pierdut astazi orice individualitate, ajungand sa se confunde intre ele. Iar perindarea acestor firme politice la guvernare a dovedit ca nimic nu le desparte si ca totul le uneste. "Alte masti, aceeasi piesa". Toti, fara exceptie, au vandut avutiile tarii pe nimic. Toti, iarasi fara exceptie, au facut din micul intreprinzator roman vaca buna de muls a bugetului, nepasandu-le ca e lihnita de foame, dar s-au priceput sa ii protejeze pe banditii cunoscuti si necunoscuti ai neamului. Toti, de asemenea fara exceptie, au pus umarul la ruinarea invatamantului si a sanatatii natiunii, invocand lipsa de bani. Insa au gasit bani pentru huzurul demnitarilor si s-au grabit sa stearga datoriile imbogatitilor peste noapte, declarati investitori strategici. Cum toti, fara nici o exceptie, au avut grija sa asigure romanilor salarii la limita supravietuirii si pensii cat sa moara cu zile. Unde mai incap aici imbietoarele doctrine liberale, taraniste ori social-democrate? Ce vorbe frumoase mai pot face sa nu se vada jalnica realitate?
Nu exista declaratie in care seful liberal al guvernului si, dupa el, vorbaretii din juru-i sa nu se refere cu patos la "valorile liberale", singurele in stare sa garanteze prosperitatea tarii. Care valori si care prosperitate? Liberalismul istoric avea intr-adevar un crez: "prin noi insine!", a carui reinviere si
