Una dintre remarcile pe care le-am cules la un moment dat din zbor şi care a stat undeva, în depozitul memoriei mele pasive, păstrată "la loc uscat, întunecos şi rece", pentru a ieşi de curând la căldură şi lumină este că în literatura română toată lumea se vrea Doktor Faustus şi nimeni Serenus Zeitblom. Iubitorii lui Thomas Mann îşi amintesc, desigur, de rolul modest pe care şi-l asumă naratorul poveştii genialului compozitor Adrian Leverkühn, zis Doktor Faustus: Zeitblom nu există decât de dragul celuilalt, nu scrie pentru a spune eu, ci pentru a da seamă de un om pe care îl admiră. Este şi el un doctor, "dr. phil.", dar se mulţumeşte cu rolul de umbră. Şi nu pentru că Adrian Leverkühn ar reprezenta idealul său estetic, nu pentru că l-ar considera un alter ego mai reuşit. Biograful recunoaşte că este un om demodat " "altmodischer Mensch" şi că sensibilitatea lui s-a fixat la romantism. Dimpotrivă, Leverkühn este un avangardist, iar compoziţiile lui sunt de o noutate greu de înţeles. Cu toate acestea Zeitblom îşi dedică viaţa recuperării fiecărui gest al muzicianului, îl construieşte, îl ocroteşte şi, desigur, îl iubeşte. Înainte de toate, însă, îi dă şansa de a fi înţeles, de a fi bine înţeles şi de a învinge în lupta cu timpul. Nu degeaba în numele naratorului există cuvântul Zeit, "timp", iar prenumele lui înseamnă "senin".

Şi totuşi avem, în literatura română, un minunat Serenus Zeitblom, ivit cu mult înainte de naratorul thomasmannian, dar semănându-i nu numai în spirit, ci şi în literă. Este doctor în Drept, oarecum demodat, dar cu o înţelegere perfectă pentru iubitorii de nou. Are o candoare irezistibilă. Şi el învinge, cu seninătatea lui, timpul. E minunat de mediocru şi atât de la locul lui, atât de autentic serviabil şi harnic, încât, dacă ar fi avut cunoştinţă de existenţa lui, Thomas Mann şi l-ar fi putut lua ca model (după cum a mai avut un