Am mîncat la un local familial japonez, specializat în grătare, o chestie de-aia unde stai alături de tot felul de străini în jurul unei mese comune pătrate avînd în mijloc un grătar. Majoritatea tipilor din încăpere erau mai în vîrstă, ieşiţi în oraş pentru ofertele speciale de la începutul serii, dar masa noastră era destul de diversă. Eu şedeam lîngă un bătrîn morocănos cu păr argintiu, venit acolo cu fiica lui între două vîrste şi nepotul lui de 8 ani. Mai era un tip singuratic, sosit în oraş pentru o convenţie a fabricanţilor de maşinării, o femeie de vîrstă mijlocie care tot şopocăia în celular şi un cuplu sfios care părea distrus de perspectiva de a lua masa alături de părinţi şi de bunici, după ce au făcut sau erau pe cale să facă ceea ce aveau de gînd să facă. Femeia mai în vîrstă nu putea să înţeleagă ce scria în meniu şi se temea că n-o să capete suficient de mîncare, aşa că am liniştit-o eu. Puştiul a vrut să facă pipi, aşa că impasibila lui mamă l-a dus la toaletă. Părea că nimic nu o poate tulbura, mai ales nu bătrîna al cărei scop în viaţă părea să fie tocmai acesta. Cînd copilul a fost repus la locul lui, a spus, destul de tare pentru a fi auzit de toată lumea: "În Anglia sînt oameni morţi!" Bunica s-a chinuit ce s-a chinuit pînă cînd a găsit răspunsul potrivit: "Există oameni morţi peste tot, Tom." Mama părea în continuare de neclintit. Cuplul de alături a mai înţepenit încă un pic. O gaşcă de studente a luat cu asalt masa de alături şi a purces la etalarea legilor imuabile ale camaraderiei feminine: brunetele vorbeau şi zîmbeau, blondele şedeau în blonzia lor mută, iar roşcata părea nelalocul ei. Apoi a apărut Bucătarul. Era tînăr şi m-a străbătut o uşoară oroare cînd l-am văzut mînuind cu agilitate ţepuşele şi spatula, care aduceau prea mult a scule de măcelar. Nici cînd a tocat legumele, mîna lui nu părea din cale-afară de stăpînă, căci un co