Cata vreme lustratia continua sa fie, de la ”Proclamatia de la Timisoara” si pana azi, doar un deziderat, singurul criteriu care reglementeaza accesul persoanelor care au colaborat cu Securitatea in demnitati publice ramane, suverana, optiunea capricioasa si imprevizibila a electoratului.

Chiar recunoscand-o asa cum e, surpriza provocata de ultimele sondaje de opinie, care au evidentiat procentele in crestere ale unui parlamentar judecat de CNSAS si impotriva caruia s-a dat sentinta de a fi facut politie politica, este un subiect asupra caruia merita sa ne oprim.

Care pot fi explicatiile ce fac ca despre un om care pentru un segment al societatii, pentru unii dintre reprezentanti de marca ai elitei intelectuale nu ar mai avea ce cauta in viata politica si ar fi dator sa-si dea si demisia din Parlament, se dovedeste ca pentru multi altii dintre cei chestionati ramane in continuare aproape la vechea cota de incredere? Un prim gand ne duce la prestatia

omului in cauza in ultimii 16 ani, la timpul in care s-a manifestat ca o persoana publica.

A fost apreciat la cota cea mai inalta si indiferent de cat de subiective, de relative, de discutabile sunt criteriile cu care electoratul recepteaza prestatia unui om politic, faptul ca bilantul este perceput prin excelenta pozitiv e un lucru care ne obliga sa ne intrebam in ce masura judecata noastra asupra trecutului unor oameni poate si trebuie sa ia in calcul si felul in care ei, dupa

decembrie 1989, prin felul in care s-au pus in slujba semenilor lor, prin suma semnificativa a faptelor lor pot sa aiba parte de o partiala absolvire a pacatelor comise intr-un anumit timp.

Prin lipsa unanim recunoscuta de autoritate publica si de credibilitate, CNSA a contribuit si el din plin la reusita surprizei oferita de ultimele sondaje.

CNSAS a fost si continua sa r