Ideea poetului Nicolae Coande, de a alcătui un volum din interviurile lui cu personalităţi culturale, interviuri apărute, la vremea lor, în paginile unui ziar craiovean, se dovedeşte a fi una salutară. Este foarte probabil că multe din aceste mărturii vor rămâne de referinţă, prin pregnanţa unor puncte de vedere exprimate. Este, desigur, şi meritul lui Nicolae Coande că intervievaţii săi răspund cu naturaleţe şi sinceritate. Singurul păcat al gazetarului-poet este (concesie făcută publicării la un ziar) o tendinţă uşor vulgarizatoare (limbajul este uneori prea apăsat, politizarea excesivă, iar viziunea tinde să fixeze rolul capodoperei într-un perimetru al reuşitei sociale, mai mult decât pe tărâmul unei împliniri spirituale). Păcat răscumpărat, în mare măsură, de credinţa poetului în valoare. într-un frumos cuvânt-înainte, de altfel, acesta lămureşte ordinea din volum a intervenţiilor, una subiectivă, în răspăr cu cea cronologică. Rezultă o galerie de portrete în mişcare, de individualităţi bine conturate, ideatic, ba chiar şi umoral, ale căror puncte de vedere nu se pot confunda.

Asistăm la un spectacol unde actanţii îşi spun replicile apoi pleacă, lăsând o mulţime de porţi deschise. Iată câteva secvenţe: după serenitatea aproape de sapienţial a Irinei Mavrodin, îl surprindem pe Al. Cistelecan într-o dispoziţie de o bonomie mornă şi o reîntâlnim pe Ana Blandiana în ipostaza de interlocutor apt să dezamorseze, cu pacienţă, pe un ton impersonal, potenţialul exploziv al oricărei întrebări. Nonconformistul Marin Mincu se înfăţişează şi ca om de litere în sensul propriu al cuvântului, adică de caleidoscop lingvistic, realcătuit mereu altfel: citindu-i afirmaţiile (din 2002) despre întâlnirea cu Eugen Ionescu la Paris, ne amintim fără voie confesiunile (ulterioare, dar apărute anterior) din "Vatra", unde, în termenii unei simpatice proze de suspans, istoris