Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga nu sustine transferul SPP sub directa sa coordonare

Publicat in Curierul, vineri 13 octombrie 2006 ·

Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, nu este de acord cu transferarea Serviciului de Protectie si Paza (SPP) sau a Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS) in subordinea institutiei pe care o conduce. Demnitarul a precizat, ieri, ca nu a sustinut vreodata ca ar fi de acord cu acest lucru, nefacand nicio propunere in acest sens. Blaga a mentionat acest lucru pentru o corecta informare a opiniei publice, avand in vedere disputele declansate in urma cu aproape 2 saptamani pe marginea acestui subiect. Potrivit proiectului legii securitatii nationale, care a fost elaborat de Secretariatul General al Guvernului, condus de Radu Stroe, si Departamentul pentru probleme de securitate nationala, condus de Marius Oprea, SPP ar urma sa treaca in ograda MAI.

Directorul SPP, generalul Lucian Pahontu, spune ca institutia pe care o conduce va pierde din operativitate daca va fi trecuta sub coordonarea MAI, asa cum se prevede in proiectele de legi ale sigurantei nationale. In aceasta situatie, timpul de rezolvare a unei probleme va creste daca SPP nu va mai fi o institutie independenta. Cu alte cuvinte, misiunile vor fi puse in pericol, mai ales ca SPP a redus "la sange" numarul posturilor. "Daca primesc telefon ca un demnitar are nevoie urgent de escorta, acum pot lua decizia imediat. In cazul in care SPP va fi trecut sub coordonarea MAI, va trebui sa mai dau doua-trei telefoane pentru a primi acceptul de la viitorii superiori, iar timpul de reactie ar creste", a explicat generalul Pahontu. El a mai afirmat ca, in prima faza, aceasta prevedere continuta de pachetul de legi ale sigurantei nationale a fost interpretata ca fiind una pozitiva, dar dupa o analiza mai atenta, sunt mai multe voci care au inceput sa o conteste. In opinia directorului SPP, MAI are chiar si asa o structura foarte mare, avand in coordonare Politia, Jandarmeria, Inspectoratul General

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cum arată lupta pentru alegerile prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele locuri

Gazeta Sporturilor acum o ora
Un sondaj realizat de INSCOP Research la în perioada 11-18 octombrie arată că în clasamentul intenției de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale conduce Marcel Ciolacu, urmat de George Simion și Mircea Geoană. În turul al doilea, Marcel Ciol

Vineri începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. Aspecte organizatorice şi ordinea candidaţilor de pe buletinul de vot

Mediafax acum 2 ore
„De la începerea campaniei electorale (ora 00:00) şi până la încheierea acesteia, în data de 23 noiembrie a.c., ora 07:00, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propag

Toni Greblă: „În ceea ce privește REFENDUMURILE locale, Biroul Electoral Central nu are nicio atribuție”

Gandul acum 10 minute
„Fiind membru de drept și al Biroului Electoral Central, pot să vă spun că pe actuala legislatură, în ceea ce privește referendumurile locale, Biroul Electoral Central nu are nicio atribuție”, a răspuns Toni Greblă, președintele AEP, întrebat joi în

UE a aprobat ajutoare de două miliarde de lei pentru fermierii români afectaţi de secetă severă

Adevarul acum 27 minute
Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat a României în valoare de două miliarde de lei (400 milioane de euro), pentru despăgubirea fermierilor afectați de seceta severă în perioada septembrie 2023-august 2024.

Număr record de secţii de votare în Diaspora/ Preşedintele AEP:„ Nicio altă ţară din lume nu deschide peste 900 de secţii de votare în străinătate”

News.ro acum o ora
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat, joi, că pentru alegerile prezidenţiale va fi „un număr record de secţii de votare” în străinătate, adică peste 900. Toni Greblă a declarat, într-o conferinţă de presă, că dintr-

Un poliţist de 23 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui bloc. Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist de 23 de ani a murit, în noaptea de miercuri spre joi, 24 octombrie, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Sectorul 3. Serviciul Omoruri şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au demarat o anchetă pentru a stabi

Cum s-a produs atentatul cu bombă în care a fost ucis Ioan Crișan, omul de afaceri de la Arad. Detalii din ancheta procurorilor

Libertatea acum 4 ore
Omul de afaceri Ioan Crişan a murit în mai 2021 după explozia unui dispozitiv improvizat, pus în mişcare de un mecanism folosit ca detonator, controlat prin telefonul mobil, a anunțat Parchetul General joi, 24 octombrie.

Ron Ely, actorul cunoscut pentru rolul lui Tarzan, a murit la 86 de ani

Libertatea acum 2 ore
Actorul american, Ron Ely, cunoscut pentru rolul lui Tarzan, în serialul de televiziune cu același nume, din anii ’60, a murit la vârsta de 86 de ani. S-a stins din viață la domiciliul său din Los Angeles, relatează BBC.

Fostul manager al Spitalului CF 2 din București a recunoscut că a luat mită de 146 de ori

HotNews acum 3 ore
Şerban Bucur, fost manager al Spitalului Clinic CF 2 din Capitală, a încheiat un acord cu DNA în care recunoaşte că a luat de 146 ori mită de la oameni de afaceri ale căror firme aveau contracte cu unitatea medicală, de regulă banii fiind primiţi în

Turcia loveşte pentru a doua zi la rând ţinte ale militanţilor kurzi din Siria şi Irak, după atentatul de la Ankara

News.ro acum 30 minute
Turcia a lovit joi, pentru a doua zi la rând, ţinte legate de militanţi kurzi în Siria şi Irak, în urma unui atac, miercuri, asupra sediului unei companii-cheie din domeniul apărării în care au fost ucise cel puţin cinci persoane, relatează Associat

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/19°
dum.

9°/19°
Iasi
acum

14°
joi

7°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/15°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/18°
vin.

9°/19°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/21°