Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voronin, o întoarcere de 180 de grade

Publicat in Adevarul, vineri 13 octombrie 2006 ·

Republica Moldova revine în "Clubul prietenilor Moscovei" din Republica Moldova consideră schimbarea de poziţie a Chişinăului ca un pas nevoit, dictat de experienţa trasă în urma reacţiei dure a Moscovei în relaţiile cu Greorgia. Potrivit unei surse a cotidianului "Nezavismaia Gazeta", ministrul Stratan l-ar fi asigurat, marţi, pe omololgul său rus, Serghei Lavrov, că "Chişinăul nu este Tbilisi şi că Moscova se va putea înţelege cu acesta în toate problemele". În opina experţilor, este de aşteptat ca retorica antirusească exprimată până acum de Chişinău să scadă în intensitate.

Transnistria cere statelor ex-sovietice să îi recunoască independenţa

Parlamentul de la Tiraspol a cerut, miercuri, parlamentelor fostelor republici sovietice să iniţieze procedurile de recunoaştere a independenţei Transnistriei, invocând doleanţele "poporului transnistrean" exprimate la referendumul din septembrie. Declaraţia a fost difuzată după întrevederile emisarului Moscovei, Karasin, care în timpul vizitei de miercuri a avut misiunea de "a lua pulsul" autorităţilor de la Chişinău şi Tiraspol pentru a-şi stabili tactica legată de soluţionarea conflictului transnistrean. Recent, s-a aflat că Chişinăul şi Tiraspolul au primit din partea preşedintelui în exerciţiu al OSCE noi propuneri de reglementare a conflictului transnistrean care, în opinia unor analişti, amintesc într-o oarecare măsură de aşa-numitul "plan Kozak", respins de preşedintele Voronin cu peste trei ani în urmă. Pronunţându-se în legătură cu aceste propuneri, Karasin a declarat că este necesar ca planul OSCE să fie corelat cu celelate planuri existente.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Fluminense, prima semifinalistă la Cupa Mondială a Cluburilor. Trei partide stelare, programate astăzi

Adevarul acum 20 minute
Brazilia are deja o primă reprezentantă în careul de ași al Mondialului cluburilor, Fluminense trecând de Al Hilal, aseară, cu 2-1, în primul sfert al turneului final din SUA.

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°