Dacă s-ar întoarce acum de pe-acolo de pe unde s-a răzleţit, dacă editorii care-i publică astăzi opera fragmentar, în antologii şcolare şi în manuale, ar fi tot atât de numeroşi pe cât sunt şi ar mai fi şi cuviincioşi, iar cărţile lui ar fi tot atât de numeroase, şi ele, pe cât sunt sau cel puţin pe cât mi-au ieşit mie la o numărătoare desigur inexactă - 67 - (niciodată nu am avut note "bune" la "artimetică"!), acum, când editorii prozelor sale ştiu că "locaţia" lui e pe undeva în veşnicie. Caragiale ar fi, desigur, unul din cei mai bogaţi rentieri ai harului literar, această avuţie de imponderabile, reminiscenţe şi nuanţe cu care se pot închipui fel de fel de lucruri minunate, ce par să fie şi nu sunt. Şi dacă, întorcându-se, exigenţele lui faţă de litera scriiturii sale tipărite ar fi rămas aceleaşi din poveştile memorialiştilor contemporani cu el, exigenţe ce coborau, se spune, până la semnele de punctuaţie, citind dumnealui, fie şi pe sărite, antologiile şcolare din prozele domniei-sale, ar fi, desigur, profund contrariat de numeroasele greşeli pe care le-ar constata. Aşa, de pildă, ar citi că Ianulea împreună cu părinţii lui, pornind în hagialâc, s-a dus nu până "la portul Salonicului", cum scrisese, ci "până la poarta Salonicului"; că el a scris, tot în povestirea despre Kir Ianulea: "Alergau cu limba scoasă samsarii de colo până colo să-i găsească bani cu orişice preţ", atunci când intrase Aghiuţă-n travesti la mare chesat, dar că un editor din anul 2002 l-a stilizat, tipărind o frază ceva mai scurtă: "Alergau samsarii de colo până colo să-i găsească bani cu orişice preţ"; că un alt editor şi-a amestecat cerneala proprie cu a lui şi că acolo unde scrisese: "ba, că eşti copil sârman; ba, că n-ai fraţi; ba, că eşti prăpădit de drum", acelaşi alt editor anonim, tot în 2002, i-a abreviat fraza, tipărind doar: "ba, că eşti prăpădit de drum"; că el scrisese, în Două