Dintre cele 101, 102, 103 gînduri care - conform calculului stabilit de Umberto Eco - trec în 5 minute prin mintea unui intelectual, azi, încerc să relatez cîteva din cele care m-au străbătut în timp ce-l ascultam, la Mezzo, pe Frantisek Gulda, într-un recital Mozart, Gulda, pianistul binecuvîntat care putea să cînte la fel de bine Mozart şi jazz, cel care descoperea swing-ul într-o sonată "a divinului maestru care nu ne-a părăsit, slavă Domnului, niciodată", un Gulda îmbrăcat fistichiu, aproape ca Papageno din Flautul fermecat, încălţat cu nişte adidaşi şi a cărui extravaganţă exterioară se sublima în rigoarea cu care degetele lui, împreună cu sprîncenele, controlau fiecare acord şi triolet. În timpul fanteziei în re minor, bucată care-mi însoţeşte "supravieţuirile" de cînd mă ştiu ca pianist ratat, informez - mai mult sau mai puţin abrupt - că m-am gîndit la următoarele: ...trebuie să-i scriu episcopului polonez din Jasna Gora ca să-mi explice de ce, în ghidul său pentru spovedaniile prelaţilor care au colaborat cu Securitatea, infamiile au grade de comparaţie, precum adjectivele; ...trebuie să găsesc e-mail-ul lui Daniel Barenboim şi să-i formulez clar: orchestra ta simfonică West-Eastern Divan, formată din tineri evrei şi palestinieni, ar trebui să dea zilnic concerte la graniţa dintre Israel şi Liban, printre tancuri şi buncăre, pe acele pămînturi-ale-nimănui care vor deveni ale lui Beethoven şi Haydn şi să vedem ce efect vor produce, fie şi dacă nu vor produce nici un efect; ...ce a vrut să înţeleagă Gulda, după fantezia în re, prin aceea că "Mozart deţinea secretul unei clarităţi formidabile"? Claritatea are şi ea secrete? ...şi de ce cîntă purtînd adidaşi? simte mai bine pedala? pe mine, ani de zile, cea mai crudă profesoară de pian nu m-a lăsat să ating pedala, fiindcă "nu-s pregătit pentru acest mister al pianului"; ...trebuie să scriu un articol la îm