"Avem cel mai dur cod rutier din Europa", am putut afla zilele acestea din ziare şi de la televizor. "Avem cel mai mare număr de accidente mortale din Europa", au spus comisarii de poliţie invitaţi la o dezbatere televizată. Noul cod rutier, a cărui intrare în vigoare a fost amînată, româneşte, cu două luni pentru că detaliile aplicării sale nu erau puse la punct, a devenit, şi el, teren de comparaţie între "noi" şi "ei". Legislatorii şi poliţiştii spun că a fost adoptat tocmai pentru a ne pune de acord cu standardele europene, comentatorii, jurnaliştii şi şoferii sînt oricînd dispuşi să arate, prin exemple, că în Europa e "altfel", e mai bine. Rămasă la acest nivel, discuţia este superficială şi nu duce la nimic (decît, eventual, la noi forme de "complexe de inferioritate" faţă de UE). Adevărata problemă este reprezentată de realitatea din spatele reglementărilor conţinute în codul rutier, iar aceasta nu este o problemă de legiferare, ci una de civilizaţie. Codurile rutiere au devenit o necesitate pe la începutul secolului trecut, cînd se considera că o viteză de peste 20 de kilometri pe oră reprezintă un pericol public. Iniţial, au fost "naţionale" şi au împrumutat elemente din cultura şi din "spiritul locului": regulile strict tehnice exprimau, de fapt, atitudinea faţă de reguli şi o anume filozofie a reglementării. În timp, codurile rutiere din diverse ţări s-au compatibilizat şi s-a ajuns la anumite reglementări cu caracter universal (în primul rînd, aspectul grafic al semnelor de circulaţie, adică "interfaţa" cu automobiliştii), rămînînd totuşi loc pentru excepţii şi particularizări. Dar dincolo de toate acestea, modul în care se circulă, atitudinea în trafic şi relaţia dintre automobilişti, reguli şi autorităţi diferă mult de la o ţară la alta, pentru că arată, de fapt, într-o formă specifică, un mod de convieţuire şi o anume treaptă de civilizaţie. Omul