Grupul Mobexpert a investit 200.000 de euro in primul magazin de mobilier de birou de lux din Romania, Premio, marca ce a fost creata in urma detasarii si extinderii unei ramuri a ofertei Mobexpert Office, cea de mobilier high-end pentru birou, si a conturarii acesteia intr-un concept integrat.
„Odata cu cresterea pietei si aparitia unei categorii de clienti potentiali pentru mobilier de birou de lux am sesizat potentialul dezvoltarii unei oferte care sa vina in intampinarea acestora. In conditiile in care piata de profil din Romania nu are o oferta coerenta si inchegata pentru aceasta categorie, am creat un concept si o oferta integrata de mobilier de birou pentru clientii cu un stil de viata luxos", a declarat Bogdan Staicu, reprezentant al Premio, divizia de mobilier de birou de lux a Grupului Mobexpert.
Noul concept de magazin este un showroom de 400 de metri patrati, amplasat in una din zonele premium ale Bucurestiului, unde iubitorii luxului pot gasi ansambluri ale unor companii recunoscute ca trend-setteri in domeniu, printre care Vitra, Haworth sau I4Mariani. Grupul Mobexpert este liderul pietei de mobilier din Romania, prin cele doua marci Mobexpert - hipermagazine si magazine de mobilier de casa si decoratiuni, si Mobexpert Office - mobilier pentru birou si colectivitati.
Potrivit estimarilor Grupului, Mobexpert are o cota de piata de 18%, in timp ce Mobexpert Office are o cota de piata de 30%, evaluate in Bucuresti si in orasele mari. Cifra de afaceri a Grupului Mobexpert la finele anului 2005 s-a ridicat la aproape 150 de milioane de euro, in crestere cu 15% fata de 2004. Reteaua Mobexpert numara 4 hipermagazine in Bucuresti, 1 hipermagazin in Brasov si 27 de magazine in tara, urmand ca anul acesta sa se demareze constructia primului hipermagazin de mobilier din afara tarii, la Sofia (Bulgaria).
In afara Romaniei, Mobexpert Offic