Am inceput sa urmaresc noul film al lui Brian De Palma, "The Black Dahlia" (tradus prea poetic la noi "Dulcele sarut al Daliei"), cu imaginea afisului in minte (cel cu firul de sange). Intunecat, misterios, socant, de o violenta subtila, rau prevestitoare, afisul este probabil unul dintre cele mai reusite de anul acesta. Si mai este si foarte potrivit cu tonul filmului. Cu toate acestea, cele doua ore petrecute in sala de cinema nu m-au multumit. Problema cea mai mare este ca am simtit incontinuu ca lipseste ceva.

Initial, De Palma a gandit povestea actritei ucise in anii '40 la Hollywood, una dintre celebrele crime nerezolvate din Statele Unite, ca un film de trei ore. Apoi, pentru a-l face mai accesibil, regizorul a renuntat la toate scenele de legatura, nu neaparat esentiale, dar care le faceau pe cele importante sa se lege. Rezultatul final este confuz, greu de urmarit (chiar si cu momentele-soc, specialitatea lui De Palma), astfel incat simti mereu nevoia sa ai la indemana pix si carnet, pentru a-ti nota numele personajelor si relatiile dintre ele, instrumente fara de care esti amenintat la tot pasul de reactii "Asta ce-o fi fost?".

Alambicata si arborescenta, intriga filmului se invarte in jurul unei crime si a celor doi detectivi insarcinati s-o rezolve. Cand corpul oribil mutilat al lui Elizabeth Short este descoperit, politistii Bucky Bleichert (Josh Hartnett) si Lee Blanchard (Aaron Eckhart) trebuie sa descopere asasinul. Nu dupa mult timp, cei doi afla ca lumea in care se invartea Short nu este deloc straina de Kay Lake (Scarlett Johansson), iubita lui Lee, si ca uciderea starletei este doar una dintre manifestarile unui mediu corupt, de care politia nu este deloc straina.

La premiera ("The Black Dahlia" a deschis festivalul de la Cannes), Brian De Palma a vorbit despre violenta, sexualitate si mister ca ingrediente-cheie ale acestui