Noi cunoaştem mai bine Parisul şi Roma decît Sofia şi Belgradul. Altfel spus, cunoaştem o mulţime de lucruri despre Occident; Occidentul cunoaşte mai puţine lucruri despre noi. Desigur, cunoaşterea noastră nu ne fereşte de clişeizări, după cum şi necunoaşterea lui produce stereotipii. Sîntem chit, la prima vedere. Dar prima vedere e falsă - drept care este nevoie de o a doua. Nu sîntem chit. Cîtă vreme imaginea noastră despre Occident va fi mai bună decît imaginea Occidentului despre noi înseamnă că la mijloc există un clar dezechilibru al balanţei de impresie. Avem cîteva arme de contraatac. Ironia. Miştoul. Hazul de necaz. Dar românii şi România se bucură pe continent de o imagine mai proastă decît merită. Aceasta e realitatea. Putem s-o parăm prin vorbe de duh sau prin constatarea - deseori valabilă - că mulţi dintre proştii lor sînt mai proşti decît proştii noştri. Şi totuşi, dincolo de haz şi de miştouri, există paşaportul, cu coperţile lui vişinii. Şi, dincolo de el, pentru mulţi dintre noi începe un mărturisit sau nu complex. Nemţii şi austriecii, în ce ne priveşte, sînt bănuitori. Irlandezii şi englezii, cînd nu-s violenţi, sînt reci. Francezii, pe care noi îi simpatizăm inexplicabil de mult, sînt circumspecţi (aş putea găsi şi un cuvînt mai dur). Italienii, care au revărsat în ultimul deceniu peste noi divizii de neocolonişti - mulţi, ei înşişi, fără bani şi fără maniere sau cu cîte puţin din fiecare - au ajuns (vezi recentul şi rasistul, totuşi, articol din Il Tempo) - să se teamă de români mai mult decît de albanezi, ruşi şi extratereştri la un loc. Pînă şi grecii - da, gretzii, care acum 90 de ani îşi dădeau prinţesa după prinţul nostru moştenitor şi care acum 20 de ani veneau aici să studieze Medicina mai ieftin - au căpătat între timp o stranie aură de superioritate. Cum oare s-a ajuns aici? Pînă în al doilea război mondial, din România ieşea cine