Galati 160, in scadere 12 cm. Cu sufletul am dat de mal. Cand vrei sa vezi cum mai stai cu scrisul trebuie sa vii in Delta si sa incerci sa scrii despre ea. Nu despre pescari, nu despre stuf, pasari, peste, mate, caini si alte balarii dâastea, ci despre toate la un loc. Sa fii ochiul unui satelit, al unei pasari, fie ea si pui de lebada, sa fii stuf, caine, mat, om, deodata, sa fii o mortaciune putrezita ce hraneste stuful si apoi sa participi la fotosinteza. Sa te ploua, sa-ti fie frig si sa astepti rasaritul ca sa inceapa iar sa-ti curga sangele prin vine, seva prin liberiene, apa prin porii tai de piatra de suflet ce esti, atat de tampit ca nu poti sa o faci! Si poti sa te dai cu capul de balustrada cat vrei ca tot nu-ti iese.
Alaltaieri am parasit Delta, ma agatam sa consider Tulcea ca facand parte din Paradis, desi pute a beton si mor de ciuda si de dor. Pentru mine, Croaziera asta aproape ca s-a terminat, desi mai are o gramada de zile. Daca pana acum trebuia sa scurtez textele, acum sunt atat de frustrat si dezamagit, ca ma uit cat mai am pana umplu pagina. Atat de tare, incat azi nici nu am pus ceasul sa sune. Ma enerveaza si ca exista frichineala pe subiecte ca cine scrie despre un fier vechi, despre unul care castiga o paine facand lotci, despre o impletitura aiurita din stuf. Ma doare ca nu se vede Delta de stuf. Daca ti-ai scoate hainele, porii ti s-ar umple de frumos, dar nu! Stam noaptea la caldurica si gasim sa povestim pe blog ce culoare au chilotii celuilalt. Si asta ma doboara. Univers in univers, capcana in capcana, noi insine ne consideram supraoameni intr-o zona bananiera, desi si noi primim margele colorate de la altii. Falsitatea ispititoare, cu priza la public, atrage puternic sa spui lucruri urate pana la capat, dar totusi nu pot sa o fac. Nu pot sa trec peste faptul ca, atunci cand oricare de aici dintre noi, oricat ai fi tipat la el
