Ajutoarele sint pe drum. De la parlamentari la cei mai marunti scribi locali, activul care administreaza interesele politice ale oligarhiei poate rasufla usurat.
A aparut, la timp, aporia - santinela schizofrenica de la intersectia democratiei cu propria ei imitatie. Aporia e o dificultate logica insurmontabila, un blocaj creat cu premeditare de cel care incearca sa paralizeze puterea de judecata care crede ca stie ceva, cu adevarat. De pilda: Comisia juridica a Senatului a scos din Legea Ticu sintagma ,,politie politica“. Efectul: o aporie.
Parlamentarii au semnat, la inceput de mandat, declaratii in care sustin ca nu au colaborat cu Securitatea ca ,,politie politica“. Din clipa in care va aparea noua lege, ei vor argumenta ca nu au mintit sub semnatura, intrucit au sustinut ca n-au facut politie politica si atit. Cine nu crede n-are decit sa se judece, intr-un ocean de procese fara sfirsit. Noua lege va fi buna cel mult la alegerile viitoare.
A doua megaaporie recenta legitimeaza juridic un triumf canceros: victoria patrimoniala a enormei retele oligarhice care pleaca de la virful statului si se incheie in piscina ultimului inspector financiar. Bilantul apare in raportul prezentat miercuri de Centrul de Resurse Juridice si de Institutul pentru Politici Publice.
Dupa 300 de anchete si 10 ani de cercetari, justitia a aflat ca nu exista nici o avere ilicita in Romania. Mecanismul aporiei: numai legea poate stabili adevarul, legea e administrata de justitie - iata rezultatele anchetelor judiciare, iata, deci, adevarul.
A treia aporie de sistem e chestiunea Securitatii. Deschiderea arhivelor a inceput si a murit in aceeasi vara. Sau poate nici nu s-a nascut inainte de a muri. Sa recapitulam: in februarie 2005, dupa interventia presedintelui Basescu, a pornit primul mare transfer de dosare, de la SRI catre CNSAS
