Pentru elini, "agalma" era un obiect pretios ascuns inauntrul unei cutii. Jacques Lacan a extras din Symposion-ul lui Platon toata semantica acestui cuvant, care mai desemna mica statuie a unui zeu, ofranda, ornamentul, gloria. Placere-obiect-faima vor fi ingredientele "agalmice" ale unei cariere artistice incheiate in 1997. Ion Bitzan, promotorul si magisterul artei obiectuale, de mai bine de patru decenii in arta romaneasca de sfarsit de secol XX, si-a facut studiile in plina reforma stalinista a invatamantului, intre anii 1945 si 1951.
I se refuza diploma pe motive de formalism, pana in 1963. Dar chiar dupa un an, Bitzan participa la Pavilionul romanesc de la Bienala venetiana si urmeaza un curs de vara la Perugia. Iesirea de dupa Cortina de fier a fost o adevarata ecloziune pentru artist, metamorfoza care s-a consolidat apoi prin relatia cu galeria scotiana a lui Richard Demarco, in anii '70. Bitzan marturisea intr-un interviu acordat lui Geert Lovink, in 1993, ca intalnirea din 1964 cu arta pop americana prezentata la Venetia a fost hotaratoare pentru creatia sa: "Au fost lucruri care m-au fascinat si pentru care am renuntat complet la paleta, la pensule si la toate mijloacele traditionale de lucru".
Ion Bitzan este, ca si vecina lui de atelier Geta Bratescu, un mitolog al toposurilor culturale. Cel putin doua decenii, artistul a fost fascinat de aura si morfologia cartii. Pe langa toate nastrusniciile posibile ale insolitului volum de pagini incarcate grafic si prinse manunchi intr-o latura, Bitzan a construit cateva instalatii-biblioteci si a practicat similiscrierea decorativa pe sute de pagini cu formate monumentale. Fragmentul "de ceva" din metabolismul atelierului nu este la Bitzan o farama umila, care se hipersteziaza, ca in cele mai multe dintre colajele Getei Bratescu, ci este un fragment rar, doct (adica cu un anume pedigree cultural),
