S-au desteptat ungurii - in loc sa incerce sa cucereasca Romania prin razboaie (care oricum nu se mai poarta prin partea asta a lumii), au inceput cucerirea Bucurestiului taman in buricul targului, si anume in centrul istoric.
Vad ca nu ii intereseaza Bercenii sau extremitatile Rahovei, ci si-au dat seama ca Lipscanii si toate casele din perimetrul asta, asa jerpelite cum or fi ele dupa 50 de ani de constructie a noii oranduiri, au mare potential. Dupa cum ne-a promis Adrian, aici o sa fie inima Bucurestilor. Si ce interesant va fi cand o sa coboare din autocar turma de turisti japonezi, experti in Europa de Est, si, tocmai in centrul istoric, o sa dea de o csarda ungureasca.
Cucerirea prin gulas, asta e tehnica. Armele sunt supele fierbinti, iar uniforma ostasilor (care lucreaza sub acoperirea de chelneri) se compune fie din pantaloni negri si un laibar de catifea rosie cu cheutori de piele neagra, fie din fuste largi si camasa alba ca spuma laptelui.
Adevarat e ca gastronomia e, poate, cel mai insemnat ambasador si, daca stii cum sa te slujesti de ea, poti sa-ti asiguri dominatie mondiala. Nu cred ca o sa uit vreodata ce-am vazut in Thailanda, pe o strada eleganta si aglomerata din Bangkok, unde, in fata unui restaurant, se lafaia o tabla mare pe care scria cu litere de-o schioapa: "Servim gulas".
Mie mi-a fost foarte pofta de un gulas saptamana asta, dar, din fericire n-a trebuit sa ma duc tocmai pana-n Bangkok, ci, cum spuneam mai devreme, numai pana-n centrul istoric, unde s-a deschis de curand un nou restaurant unguresc, St. George. Desi e imprejmuit de pravaliile saracacioase si scapatate din zona, locul are o eleganta de-a dreptul nobiliara, cu o terasa bine garnisita cu flori si un interior foarte elegant, dar si primitor. Parca vezi cucoanele cu crinoline facandu-si vant cu evantaiul sub candelabrele de cristal, elegante si demne