"Inzestrat cu insusiri numeroase si alese, care rar se imbina in acelasi om, el avea nu numai stiinta tehnica superioara, necesara constructiilor mari si indraznete, dar si intelegerea larga a nevoilor economice ale tarii, precum si o putere de munca extraordinara pentru realizarea ideilor sale. "
Sunt cuvintele lui Gh. Titeica, rostite la 19 iunie 1925, cand "un roman intr-adevar mare si-a incetat deodata munca si viata", dupa cum tinea s-o spuna si I.I.C. Bratianu, primul-ministru al tarii. Cuvinte de pretuire, care, alaturi de altele, in cadrul unor funeralii nationale, il conduceau pe ultimul drum pe cel care fusese Anghel Saligny. Un adevarat tip reprezentativ al epocii de constructivitate si optimism care a fost lumea romaneasca din preajma si de dupa anul 1900.
Stramosii lui Saligny, familie de origine franceza, din regiunea Allier, se stabilisera in spatiul romanesc adusi de boierii Ghica si Sutu. Erau calvini si parasisera Franta in urma revocarii Edictului de la Nantes (1685), stabilindu-se mai intai in Prusia.
Anghel e al doilea copil (din trei) al lui Alfred Saligny. Isi face studiile la pensionul tatalui sau de la Focsani, apoi la gimnaziul din aceeasi localitate, apoi la Potsdam si la Universitatea din Berlin (student al Scolii Tehnice Superioare). Se intoarce in Romania in 1875 si se angajeaza ca inginer la Ministerul Lucrarilor Publice.
Un biograf al sau, tanarul Catalin Fudulu, in excelenta teza de doctorat dedicata lui Saligny, ni-l prezinta in acei ani: ochi de un albastru senin, scanteietori, sprancene stufoase, frunte lata, par castaniu, pieptanat neglijent intr-o parte, nas mic si drept, de sub care pornesc niste mustati galice, ce se pierd intr-o barba mica si putin ascutita. Sufera de tanar de o insuficienta cardiaca pe care o va da si copiilor sai (a avut opt, intre care si rasfatata casei, Eugenia, pe care familia
