Despre Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992), prozatorul şi preotul ortodox din exilul parizian, nu poţi vorbi prea favorabil fără să devii suspect, pentru că scriitorul însuşi a fost suspect, întâi de colaborare cu Siguranţa lui Eugen Cristescu, apoi de colaborare cu Securitatea lui Ceauşescu. Autor a peste 20 de romane publicate cu consecvenţă de Editura Plon din 1949 până în 1980, autor al altor volume (încă vreo 9) de biografii, note de călătorie şi memorii, apărute în franceză, tot la Paris, scriitorul nostru pare a fi victima unei blocade greu de explicat: opera lui nu trece în limba română decât cu enorme întârzieri şi penibile precauţii (din cele opt cărţi - poezie şi reportaje - din perioada românească 1937-1943 a fost reeditat unul singur; din cele 29 de volume publicate la Paris din 1949 până în 1995 au apărut la Bucureşti, din 1990 încoace, numai patru). Nu am nici pe departe intenţia de a-l face un mare scriitor (nedreptăţit postum), dar îl semnalez ca pe un ciudat caz de istorie literară ce merită, cu prisosinţă, cunoscut, explicat, glosat şi, în cele din urmă, clasat, după ce vom înfăţişa toată documentaţia în reeditări şi monografii. La fel se întâmplă cu Vintilă Horia. Cei doi nu au beneficiat editorial (cât s-ar fi cuvenit) de interesul pentru exilul cultural, manifestat imediat după 1990. Dacă nu sunt doi mari scriitori, nerestituindu-i sistematic, i-am transformat în doi mari indezirabili, puţin cunoscuţi în intimitatea biografiei şi a operei lor.

Romanul Ora 25 a apărut în 1949 la Paris, în traducerea Monicăi Lovinescu, şi a fost un mare succes. Era recomandat în prefaţă de filosoful Gabriel Marcel. Presa franceză i-a consacrat numeroase cronici literare favorabile. E tradus prompt şi în alte limbi de circulaţie europeană. Bilanţul receptării nu a fost făcut, la noi, detaliat. Mircea Eliade îl prezintă elogios chiar la apariţie, în