Într-o epocă în care mai multe instituţii şi asociaţii specializate (edituri, Uniunea Scriitorilor, Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii) caută soluţii pentru promovarea internaţională a literaturii române, o tânără autoare, Irina Egli, complet necunoscută cititorilor din România, publică, fără nici un fel de sprijin din ţară, la cea mai importantă editură francofonă de pe continentul american (Boréal, din Montréal), un roman a cărui acţiune se petrece în Dobrogea. Mai mult decât atât, cartea s-a bucurat deja de cronici elogioase în presa canadiană, autoarea a fost invitata postului Radio Canada, iar romanul Terre salée a fost prezentat la standul Québec-ului, la ediţia din acest an a Salonului Cărţii de la Paris. Se pare că, în ţară, editura Humanitas a achiziţionat deja drepturile pentru traducerea romanului, ca şi pentru viitoarele cărţi ale autoarei.

Cum se explică succesul real (am citit cronicile!) al acestui roman, scris direct în limba franceză, dar cu personaje purtând nume româneşti şi având drept cadru un perimetru foarte restrâns (Murfatlar, Constanţa, Mangalia, cu o escapadă cât o călătorie iniţiatică la Lindenfeld, în Banat) în viaţa literară canadiană?

Terre salée este o tragedie antică derulată în plină modernitate. Cu sau fără ştiinţă, Irina Egli reia într-un fel recomandarea făcută de Mihai Zamfir ca, în locul experimentelor mai mult sau mai puţin fericite, scriitorii să încerce transplantarea în sol românesc a unor teme şi motive celebre ale literaturii universale. Mihai Zamfir însuşi a dat un echivalent românesc al celebrului roman Lolita de Vladimir Nabokov. Dobrogea din romanul Irinei Egli este locul încărcat de mister şi de farmec, unde apele dulci ale Dunării se contopesc cu apele sărate ale mării, iar coloanele greceşti de la Histria oferă cadrul ideal pentru a da măreţie şi dramatism tragediei oamenilor ac