Cacealmistul este o specie omniprezentă la televizor. Îl vezi şi în rîndul moderatorilor de talk-show-uri, îl găseşti şi printre invitaţi. Unii sînt cacealmişti aşa cum respiră, alţii merg la cacealma doar atunci cînd n-au mînă bună. Şi e firesc ca norocul să le mai joace şi astfel de feste, din moment ce sînt puşi să-şi dea cu părerea despre orice, de la chestiuni macroeconomice sau de geostrategie, pînă la comentarii legate de vorbele de duh aruncate de nu ştiu ce politician obscur, de starea rapiţei sau de problemele cu care se confruntă crescătorii viermilor de mătase. Nu poţi să le ştii pe toate - şi, cînd eşti prins pe picior greşit, improvizezi şi te arăţi sigur pe tine. Ca moderator, nu vei recunoaşte că nu te pricepi să faci o emisiune pe te miri ce subiect arzător la ordinea zilei, dar care ţie îţi scapă, ca guru analist nu vei spune nici în ruptul capului un simplu "nu ştiu" (dacă tot nu te lasă inima să refuzi invitaţia zilnică să fii văzut de tot poporul). Sînt, precum spuneam, şi cacealmişti care numai aşa ştiu să joace, pentru că altfel s-ar vedea că sînt de fapt nişte inşi mediocri, care nu prea au habar de nimic. Afişează siguranţă, se aruncă cu capul înainte, se cocoşesc, îţi zîmbesc stăpîni pe situaţie de parcă ar deţine marile adevăruri ale acestei lumi, dar ei de fapt n-au nimic în mînă. Şi - culmea - cu cacealmaua au reuşit să-şi facă un nume. Dintre moderatorii de emisiuni, unul dintre cei mai mari cacealmişti este, fără îndoială, Radu Moraru. Omul merge întotdeauna după ureche, dar se dă mare cunoscător al partiturii. E adevărat, are ureche bună şi, de cele mai multe ori, improvizează atît de bine, încît te face să-l crezi de-a dreptul expert. Numai că urechea îi mai joacă şi feste - şi, oricum, oricît de bun lăutar ai fi, nu poţi interpreta o piesă serioasă, simfonică. Prin urmare, Radu Moraru dă bine în emisiunile cu Laura Andreşan sau