Stegarilor le-a fost destul. Au ajuns pe poziţia a 9-a a clasamentului cu –1 la adevăr. Sunt depăşiţi de două nou-promovate şi de echipe care sunt obişnuite cu evoluţiile în acest eşalon. Braşovenii, cu o echipă de tradiţie, care în această toamnă împlineşte 50 de ani de la prima promovare în superioare, vor trebui să ia cu asalt poziţiile superioare. Cinci puncte faţă de locul II care asigura promovarea nu sunt prea multe. Astăzi au posibilitatea de a trece la plus la adevăr, pentru că adversarul, nou-promovata din Snagov, nu numai că ocupă penultimul loc în clasament, dar au şi un lot inferior valoric formaţiei de sub Tâmpa. Au câştigat un singur meci, pe teren propriu, în compania ultimei clasate din Brazi. Au pierdut cu Giurgiu, Bacău şi Forex, dar au scos o remiză cu Sportul. Antrenorul Gabriel Stan, revenit la echipă după doi ani, avea rezerve la conferinţa de presă. Spunea că echipa din Snagov are un antrenor ambiţios, pe Jean Vlădoiu, iar totdeauna echipele aflate în situaţia în care se află Snagovul se zbat să scape onorabil. Noi sperăm că stegarii vor realiza a doua victorie în deplasare, victorie care să constituie marşul spre zonele înalte ale clasamentului.
Arbitrul Ionică Serea (Focşani), asistat de Dumitru Bărfăuan şi Ion Olteanu (ambii bucureşteni), va conduce următoarele formaţii probabile:
FC Snagov: Chilam – Dumitru, Cozma, Papirov, Toma – Ioniţă, Radu, Chişu, Florea – Ungureanu, Spânu. Antrenor: Ion Vlădoiu.
FC Braşov: Zdrâncă – Tatarciuc, Badea, F. Moldovan, I. Dumitru – Dedu, Benga, Viorel Gheorghe, Sandor – Anghel, Turcu. Antrenor: Gabriel Stan.
Victorie cu
orice preţ
FC Săcele (14) – Dunărea Giurgiu (7)
După victoria săcelenilor obţinută la Galaţi, au urmat patru remize şi două înfrângeri. Din păcate trei meciuri egale s-au consemnat pe propriul teren, în care, deşi au avut mai mult iniţiativa,