Pe drumul care strabate Ciochiuta, o casa mai prapadita intre celelalte. Aici locuieste familia Cucu: Costel si Antoaneta, cu cei doi copii ai lor. Patru oameni pentru care saracia nu este un blestem, ci o portie zdravana de curaj. Ii prinse intunericul. Lectiile nu erau nici la jumatate, asa ca Maria cauta pe dibuite cutia de chibrituri si aprinse lampa. Sterse sticla cu o bucata de ziar si o aseza pe flacara. Fetele copiilor, concentrate pe carti, se luminara deodata. „Planul de lectie il terminai, acum mai am sa invat poezia pe de rost. E frumoasa, de Cosbuc“, lua cuvântul dintâi Viorel, un chistoc de baiat, blond si indraznet. Trase cartea mai aproape de lampa, sa desluseasca literele negre. Pauza ii cam taiase insa pofta de invatat. Acum avea chef de vorba. „Asa stam noi de când ne stim, la lampa. Ca noi nu avem curent. Suntem singurii de pe drum fara. Vecinul din dreapta are, ala din stânga la fel. Numai noi nu ne-am pus. Zice tati ca e scump si nu ne ajung banii sa platim“. Se suci pe marginea patului, puse cartea pe genunchi, apoi la loc, pe masa. Ce rost mai avea sa se grabeasca, oricum se intunecase... Lânga el, Maria ii privea tacuta vânzoleala. „De-aia n-avem nici televizor. Bine, ca si daca am avea curent nu stiu cu ce am putea sa cumparam noi unul... Sunt scumpe rau, asa a zis tati. Si mai intâi avem nevoie de un frigider sau de aragaz, decât de un televizor care sa ne strice ochii. Da' putem sa ascultam la aparat, când ne plictisim. Muzica, piese de teatru...“. Ca sa exemplifice, Viorel lua un aparat de radio mic, cu capacul spart. Il batu un pic in palma, sa-i trezeasca circuitele, ii scose bateriile, le puse la loc si invârti butonul. Câteva hârâituri si melodia se scurse in camera. „E muzica usoara“, aprecie nemultumit Viorel si-l dadu mai incet. „Mie imi plac manelele, dar nu prea dau la radio asa ceva“. Toata casa intr-o camera Rasfoi cartea, sa m