Ion Iliescu a fost si el candva un copil. Cuminte. Care adora placintele cu branza facute de bunica. Ii placea sa citeasca si nu chiulea deloc de la ore. In plus, nu a fost niciodata pedepsit la scoala! Ion Iliescu a fost si el candva copil. Cuminte. Raspunsurile sale o dovedesc. Am fost curiosi sa aflam care au fost statiile importante in care a oprit trenul vietii sale.
Jurnalul National: Cum incepe o zi de duminica pentru Ion Iliescu? Ion Iliescu: Cu putina miscare.
Va mai amintiti duminicile din copilarie? Stiu doar ca le asteptam cu placere.
Dar de prima zi de scoala? Da. Prin emotia provocata de ceva nou, necunoscut. Inceputa prin imbracarea uniformei, acasa, apoi prin intrarea in incinta scolii, in clasa, in banca. Desigur, aparitia invatatoarei. Toate constituiau ceva nou fata de obisnuitul vietii de copil.
Care era metoda prin care treceati mai repede peste greutati cand erati mic? Ceea ce m-a ajutat enorm a fost atmosfera de afectiune pe care am cunoscut-o in copilarie, in casa bunicilor.
Va mai amintiti unde mancati cele mai bune prajituri? In copilarie imi placeau placintele cu branza si sarailiile facute de bunica.
Va place crapul la carton... E adevarat? De unde vine aceasta predilectie culinara? Aceasta specialitate "crapul la carton" am intalnit-o cu multi ani in urma la restaurantul din Portul Giurgiu. Era chiar afisata cu litere mari la intrarea in restaurant, specialitatea casei, a unui bucatar foarte priceput. Era un mod deosebit de pregatire a crapului la cuptor in tava de simigerie, asezat pe un carton gros, imbibat cu ulei, acoperit cu bulion, rosii, condimente, care se puneau si deasupra crapului (desfacut pe latime) si acoperit cu o alta foaie de carton imbibat in ulei. Astfel, introdus in cuptor, crapul se cocea, fiind patruns atat de sus, cat si de jos, cu un sos deosebit de gustos.
