Toamna se numără nu doar bobocii, dar şi laureaţii premiului Nobel. Inventatorul suedez, Alfred Nobel, cel care a brevetat 355 de invenţii, a rămas în memoria colectivă nu atât ca inventatorul dinamitei, cât drept părintele unui premiu. Se ştie că "cel mai bogat vagabond al Europei", Alfred Nobel a cerut în testamentul său ca veniturile imensei sale averi să fie oferite, sub formă de premiu, celor care au adus cele mai mari servicii umanităţii în anul precedent. Premiile în bani înseamnă zece milioane de coroane suedeze, o medalie de aur şi o diplomă acordate începând din 10 decembrie 1901, de Academia Regală de Ştiinţă din Suedia, de Institutul Carolina din Stockholm şi Academia Suedeză.
La începutul fiecărui an se primesc nominalizările din care se aleg cinci nume pentru fiecare domeniu. Membrii Academiei votează la începutul lui octombrie şi cel care primeşte jumătate plus unu din numărul voturilor este desemnat Laureat al Premiului Nobel la fizică, economie, chimie, pace, medicină sau literatură. Intenţia lui Nobel era ca, la literatură, "cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistică să fie premiată", dar din cauza traducerii inexacte sau prost înţelese de stimabilii de la Academie, s-a ajuns ca nume precum Lev Tolstoi, Henrik Ibsen să fie omise, iar altele, mai puţin cunoscute să fie premiate, ca în cazul lui Dario Fo în 1997 sau Orhan Pamuk, zilele trecute.
Scriitorul Orhan Pamuk s-a născut la Istanbul pe 7 iunie 1952. Pamuk este unul dintre cei mai controversaţi autori contemporani. De numele lui se leagă şi un proces intentat de oponenţii săi "pentru atingere adusă imaginii naţionale" în toamna anului trecut şi abandonat din cauză de viciu de procedură sau datorită negocierilor de aderare a Turciei la UE, după cum menţionează revista Times. Inclus printre cei 100 cei mai influenţi oameni ai lumii, Pamuk a criticat tocmai păcatele ne
