În mijlocul comunei Vânători, o căsuţă desprinsă parcă din poveştile copilăriei, te îndeamnă să opreşti. Turişti străini şi români, care şi-au urmat instinctul, l-au descoperit în acel loc, pe Vasile Stoica, un om pasionat de sculptură. Europa şi nu numai, au devenit o a doua casă pentru lucrările lui. La fel ca turiştii, la interval de un an, am oprit şi noi din nou la poarte casei sale.
Vasile Stoica este un pasionat de sculptură. Drumul de la copilăria săracă, când la vârsta de 13 ani era slugă în sat, la şcoala de arte şi la obţinerea diplomelor de sculptor şi de peisagist floricultor a fost lung şi dificil. "Am început să pictez de când eram copil de grădiniţă. Fiind prea săraci, culorile mi le preparam din plante pe care le zdrobeam prin vasele mamei. A urmat adolescenţa şi grea şi uşoară, dar frumoasă văzută de la vârsta de acum şi odată cu ea, sculptura. De peste 30 de ani, sculptez din pasiune. Atunci când văd o bucată de lemn, ea îmi vorbeşte şi ştiu ce va ieşi din ea. Am sculptat porţi, troiţe şi cruci, personaje legendare şi figuri remarcabile din istoria noastră. Am vândut unele din ele, pentru că am fost solicitat, dar şi pentru că aveam nevoie de bani. Oameni din Ungaria, Germania, Franţa, Anglia, au oprit la poarta mea şi au dorit să-mi vadă sculpturile. Le-a plăcut atât de mult, încât unii au revenit şi a doua şi a treia oară. Acum dacă ar fi să iau viaţa de la capăt, nu le-aş mai vinde pentru că banii se termină repede, dar ele rămân. Orice ar fi şi s-ar întâmpla, sunt câteva lucrări de care nu mă voi despărţi niciodată. Mai ales de şerpii mei sculptaţi şi de încă vreo două lucrări", ne spune Vasile Stoica, în timp ce ne conducea la atelierul devenit un soi de muzeu, de sculptură. Aşezate pe terasa de la etajul casei, sculpturile ne-au dezvăluit un om într-adevăr pasionat, care redă cu ajutorul dălţilor, ceea ce ochiul vede.
Răsuflare
