Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Republica de la Piteşti

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 15 octombrie 2006 ·

Cel puţin pentru o zi, capitala României nu a mai fost Bucureştiul. Un grup de şase oameni au schimbat duminică ordinea priorităţilor în România. Toţi ochii sunt aţintiţi asupra declaraţiilor de la Universitatea Constantin Brâncoveanu. Gaşca lui Stolojan a instaurat Republica de la Piteşti. Urmează să vedem ce se întâmplă în zilele de după euforie. Sala Universităţii a fost duminică plină, însă oamenii lui Stolo trebuie să vadă pe cine pot conta în viitor. Nu ştiu însă câţi dintre cei prezenţi n-au venit doar pentru că nu au avut unde să meargă duminica sau pentru o funcţie într-un viitor partid politic. Mă întreb ce-a făcut ieri Tăriceanu? Eu cred ca s-a uitat la televizor şi şi-a luat notiţe.

S-a uitat prin sală să vadă cine a răspuns la apelul lui Stolo. Nu a avut ce să vadă pentru că în primele rânduri a stat presa. Oamenii care ar fi putut conta dacă ar fi fost văzuţi de camerele de luat vederi au stat în spate. De altfel un loc foarte bun. Au putut fi văzuţi de Stolojan, în momentul discursului, însă nu au fost văzuţi de cei care nu au fost în sala. Dacă grupul Republicii de la Piteşti vrea să meargă cu astfel de oameni, Tăriceanu poate sta liniştit. în sală, Stolojan vorbeşte despre unificarea partidelor de cen

tru dreapta, însă plânge vreme de cinci minute pe umărul pensionarilor. Liberalii din sală au mârâit scurt, şi cineva din spate comentează: "suntem cu stânga sau cu dreapta?". Cert este însă că mulţi oameni au venit aici să se înscrie pe liste. Orice, deputat, senator, consilier, ceva. Sunt şi mulţi care îl critică pe Tăriceanu şi probabil că miza va fi pe ei. Şi atunci cum au fost excluşi cei şase "republicani" aproape cu unanimitate de voturi? Ceva nu se leagă. Dar asta înseamnă să fi om politic. Iar supravieţuitorii rămân cu cei mai tari. Duminică, Stolojan a fost mai tare decât Tăriceanu. Mâine o să fie o altă rundă. Nici Tăriceanu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron îl numeşte din nou premier pe Lecornu, care a demisionat luni

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a nominalizat vineri, din nou, în funţcia de premier pe Sébastien Lecornu, după cinci zile tevatură în urma demisiei acestuia, luni, relatează AFP. (Vom reveni). Unul dintre cei mai loiali oameni ai preşedintel

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 5 ore
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 7 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 9 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 9 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 9 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 13 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 7 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

sâm.

9°/16°
dum.

11°/15°
lun.

9°/12°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

9°/13°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°
mar.

10°/16°