Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coreea de Nord respinge rezoluţia ONU

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 15 octombrie 2006 ·

Coreea de Nord a respins prompt rezoluţia ONU 1718, adoptată sâmbătă de Consiliul de Securitate şi care prevede sancţiuni economice şi comerciale împotriva sa şi îi cere să revină la negocierile în şase, în timp ce comunitatea internaţională se declară satisfăcută de aceasta, transmite AFP.

"Consiliul de Securitate utilizează metode mafiote adoptând astăzi o rezoluţie coercitivă, neglijând că Statele Unite reprezintă ele însele o ameninţare nucleară şi se dedau la presiuni şi manevre pentru a impune sancţiuni împotriva Coreei de Nord", a declarat ambasadorul nord-coreean la ONU, Pak Gil-yon. Acesta a avertizat că "dacă Statele Unite continuă să îşi intensifice presiunile asupra sa, Coreea de Nord va continua să ia mşsuri concrete, considerând presiunile ca pe o declaraţie de război".Rezoluţia prevede un embargou "asupra armelor şi materialelor conexe", "materialelor legate de tehnologia nucleară sau a rachetelor", dar şi asupra "produselor de lux". Documentul cere statelor membre să se asigure că embargoul este respectat în toate domeniile, inclusiv prin "inspectarea oricări nave cu destinaţia sau care provine din Coreea de Nord".

Eforturi diplomatice intense vor fi desfăşurate în continuare săptămâna viitoare pentru a demonstra unitatea comuinităţii internaţionale după testul nord-coreean. Secretarul de stat american Condoleezza Rice se va afla miercuri în regiune, urmând să efectuezue vizite în Japonia, Coreea de Sud şi China, între 17 şi 22 octombrie. Adoptarea rezoluţiei ONU a fost întârziată de condiţiile de ultim moment impuse de Rusia, care dorea ca textul să nu prevadă o eventuală recurgere la forţă şi ca sancţiunile să fie limitate în timp.

Preşedintele american George W. Bush a declarat că votând această rezoluţie, lumea a trimis un mesaj unanim liderului nord-coreean Kim Jong-il în ceea ce priveşte programul său de înarmare. Coreea d

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic în mai multe regiuni. Rafalele pot atinge 90 km/h

Adevarul acum 18 minute
Meteorologii au emis vineri, 10 octombrie, un cod galben vânt puternic în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde rafalele ajung la 90 de kilometri la oră. Același avertisment a fost emis și pentru Moldova, Dobrogea, sud-estul Transilva

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 2 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 26 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: temperaturi și precipitații în limite normale

Press Alert acum 13 minute
Administrația Națională de Meteorologie anunță, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri ușoare de la normal, iar regimul pluviometric v

Cine sunt oamenii care au decis deja cine va primi Premiul Nobel pentru Pace și ce părere au ei despre Donald Trump

HotNews acum 43 minute
Cinci membri ai Comitetului Nobel din Norvegia sunt oamenii care au stabilit cine va fi noul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, scrie site-ul Al Jazeera. În fiecare an, Comitetul Nobel, ai cărui membri sunt aleși de parlamentul norvegian, acord

FIDELIS de octombrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%

HotNews acum 2 ore
Începând de astăzi, 10 octombrie, până vineri, 17 octombrie, persoanele fizice (rezidente și nerezidente), cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, a transmis vineri Ministerul Finanțelor. Titlu

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 9 minute
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Premierul Bolojan: Dacă ne reducem cheltuielile, de anul viitor lucrurile se vor îndrepta. Va scădea inflaţia înspre jumătatea anului viitor, destul de mult şi vom vedea o stabilizare a lucrurilor

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă România va reduce cheltuielile în aceste luni, situaţia se va îndrepta de anul viitor, iar inflaţia va scădea destul de mult ”înspre jumătatea anului viitor”

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°