Platforma lansata la Pitesti de gruparea Stolojan-Stoica este actul oficial de infiintare a unui nou partid liberal, desi semnatarii documentului sustin ca se manifesta in interiorul actualului PNL si ca-i respecta statutul.
Asistam, de fapt, la o operatiune mai complexa, care aminteste cumva de PNTCD in vremurile sale de agonie: clonarea unui partid, iar copia pretinde ca este originalul; nasterea unui nou partid pe soclul si din carnea celui deja existent.
Metoda de fertilizare utilizata de gruparea dizidentilor este transferul de legitimitate. Insusi locul actiunii, Pitesti, apeleaza la simbolul autenticitatii liberale: Bratienii. Din acest motiv, cea mai mare parte a documentului se concentreaza pe operatiunea de delegitimare a actualei conduceri, asociata cu oligarhia si spiritul nedemocratic, deci anti-liberal.
De ce Stoica si Stolojan au ales insa calea divizarii embrionului liberal din interior si n-au incercat pur si simplu infiintarea unui nou partid? Pentru simplul motiv ca ei se considera ca fiind adevaratii liberali si n-au nevoie de alt vehicul, ceilalti fiind, in viziunea lor, deviationistii, ratacitii care trebuie sa plece.
Pe de alta parte, Stoica si Stolojan, sub care s-a realizat anevoiosul proces de unificare liberala, vor sa transfere raspunderea "ruperii" partidului pe umerii gruparii Tariceanu.
Altfel spus, gruparea Stoica-Stolojan incearca sa dezmosteneasca gruparea Tariceanu, revendicand pentru ei simbolurile partidului. Chiar daca vor fi exclusi din partid pana la ultimul om, sustinatorii platformei spera ca, in final, se realizeze transferul de legitimitate si sa-l lase pe Tariceanu sef peste o sigla fara valoare.
Problema este cine ii va urma? Transferul de legitimitate n-are suport daca nu este insotit de un transfer de resurse din masa partidului, adica de oameni. Cu