Cand Ion Cristoiu mi-a propus sa transcriu, spre publicare, cateva amintiri din vremea boemei noastre - studentesti, dar nu numai - i-am raspuns, fara sa stau prea mult pe ganduri, DA! Le-am dat si un nume generic - snoave - , pentru ca dincolo de anecdota mai erau placerile de a scruta caractere si de a da o morala naratiunii.
Multe din snoave au intrat in folclorul viu al cafenelei si al boemilor de cursa lunga si au devenit folclor. Folclor al studentiei, al cafenelelor sau al redactiilor. De unde si sentinta, grea tinichea de coada noastra: "Boemi fara scapare". Cea mai grava observatie pe care se poate ridica este, insa, aceea ca asemenea intamplari s-au petrecut in perioada 1965-1989. Pacat de neiertat, atat pentru autorul acestor naratiuni, cat si pentru gazeta care le gazduieste, atata vreme cat - in definitia pe care vor sa o impuna, pana si istoricilor anumite segmente ale societatii civile - aceasta perioada este, numai si numai!, una a crimelor si a universului concentrationar.
In realitate, perioada care debuteaza la jumatatea anilor â60 si ajunge pana in zorii evenimentelor din decembrie 1989 cuprinde mai multe etape de evolutie, dar si de involutie, mai multe serii de evenimente, fiecare dintre acestea avandu-si rosturile si semnificatiile lor. Raman de studiat mentalitati, individuale si colective, care se confruntau, exprimand si definind o anume stare de spirit. De unde si o anume acceptie a boemei, vazuta ca un mod de a fi tanar. Sau, cu vorba lui Engels (horrible dictu - nus!) "voioasa, libera cugetare". Aceste snoave pot fi insa luate si ca documente sociale. In conditiile in care (conform unei autoritati in materie, profesorul Septimiu Chelcea) documente sociale sunt acele "urme directe sau indirecte lasate de fapte anterioare", de care "cercetatorul sociolog se serveste, asemenea istoricului", adica "tot ce poate da o indicatie de
