Instituită ca sărbătoare internaţională în urmă cu 11 ani, este marcată cu mare fast în aproape jumătate din ţările lumii. La noi, în această zi, femeile de la ţară, robotesc exact ca în orice altă zi a anului. În judeţul Mureş, aproape 40 % din numărul total al femeilor locuiesc în mediul rural. Din acestea, peste 70 % au lucrat o viaţă întreagă în CAP şi au crescut serii de trei până la şapte copii, în unele cazuri chiar mai mulţi. Viaţa lor zilnică se învârte în jurul gospodăriei, a familiei, în ritmul impus de lucrările agricole şi de sărbătorile religioase.
În 1996 a luat fiinţă Asociaţia Naţională a Femeii din Mediul Rural din România, afiliată la Confederaţia Naţională a Femeii din România, declarativ preocupându-se de diferitele probleme cu care se confruntă femeia de la ţară. Dar femeia de la ţară nu a auzit despre aşa ceva…, deşi an de an, în preajma zilei de 15 octombrie, CNFR declară că demarează campanii de conştientizare a nevoilor acestor femei. Activitate care sună bine, dar lipseşte cu desăvârşire.
Între timp…
Pensiile sătencelor, a acelor femei care s-au spetit lucrând prin colectiv nu depăşesc în majoritatea cazurilor plafonul de 110 lei noi. În aceste condiţii e mai bine că femeile de la ţară nu ştiu că la Bucureşti, de 10 ani, cineva zice că are grijă de ele.
Maria Pop locuieşte în Moşuni şi după 94 de ani de viaţă, se chinuie singură cu o pensie de exact 110 lei. "După război ne-am cumpărat pământ şi ne-am făcut casă. Au venit comuniştii şi ne-au luat tot. Din familie, care am muncit să ne facem un rost, am ajuns mai săraci decât săracii. A fost şi bine câte un pic, dar acum cu o pensie aşa de mică şi cu puterile de lucru duse, viaţa e grea. Nu a venit niciodată nici o femeie care să îmi zică ceva despre vreun ajutor. Mă ajut singură aşa cum pot", ne-a spus Maria Pop.
Se poate trăi şi cu mai puţin?
Evidenţa
