RUGURI In Transilvania secolelor XVI-XVIII au existat numeroase cazuri de judecare si condamnare a vrajitoarelor. Fenomenul de la noi nu a avut insa temeiuri relegioase ca in Occident.
La sfarsitul perioadei medievale si inceputul epocii moderne se inregistreaza in Occident unul dintre cele mai acute valuri de cruzime. Pedepsele pentru vrajitorie au fost in multe cazuri capitale: arderea pe rug, in cele mai multe cazuri, dar si spanzurarea sau decapitarea. Putina lume stie insa ca si in Transilvania, ca un ecou tarziu al Inchizitiei, desi fara legatura cu aceasta, au avut loc arderi pe rug. Fara legatura cu Inchizitia, deoarece aici n-a fost vorba niciodata de erezie, adica nu pentru erezie erau acuzati oamenii. Motivele erau diverse: vatamarea cuiva prin farmece, inrobirea erotica prin aceleasi metode sau pur si simplu parerea ca o persoana ar avea legaturi cu Necuratul. Toate aceste acuze inflamau mintile juzilor de atunci. Pentru ca aici instanta care hotara pedeapsa - uneori mai indulgenta, alteori capitala - era una laica.
In Transilvania, s-au inregistrat procese ale vrajitoarelor in toate orasele, scaunele si targurile mai importante. Institutionalizarea acestor procese s-a facut sub domnia principelui Mihai Apafi (1661-1691). Despre grozavia acestor procese a scris si cercetatorul Martin Schmeitzel, profesor la Halle, originar din aceste locuri: "In aceasta vreme s-au reaprins rugurile in Transilvania si cu multa jale au mistuit, de multe ori, oameni nevinovati". Au cercetat fenomenul si romani ca George Manzat sau Gheorghe Bratescu, dar majoritatea bibliografiei este in limba maghiara, dupa cum sunt si documentele in care s-a consemntat.
In fata Turnului Croitorilor din Cluj erau expuse ramasitele celor arsi pe rug, pentru ca altii sa ia aminte la greselile lor
LA NOI. "Primele procese de vrajitoare in Transilvania sunt cunoscute in
