Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) traversează cea mai critică perioadă din istoria existenţei sale de peste un secol. Dacă în pragul anului 1990 STS era considerat unul dintre cele mai performante servicii tehnice de transmisiuni pe plan mondial, alături de cel al sovieticilor, după anul 2000, celebritatea sa a început să pălească în urma gravelor scandaluri de corupţie şi politizare excesivă, în care au fost angrenaţi directorii structurii. Noul şef al instituţiei, generalul Marcel Opriş este acuzat de subordonaţi că pune interesele politice mai presus de cele ale siguranţei naţionale şi face promovări subiective. La presiunile unor forţe externe, concentrate economic asupra STS, există pericolul ca telecomunicaţiile de stat să fie privatizate pe bucăţi, la fel ca Flota Română.

Telecomunicaţiile de stat din România datează de peste un secol, fiind atestate istoric pentru prima oară în anul 1889. Atunci a fost instalată la Bucureşti centrala telefonică manuală cu cinci abonaţi, pentru Parlament şi ministere. În aceeaşi perioadă a fost dată în folosinţă o centrală telefonică automată, cu patru abonaţi, ce a aparţinut Casei Regale. Interesul pentru protejarea acestor linii de comunicare a apărut chiar de la formarea lor, iar din aceste considerente serviciile telefonice amintite vor fi incluse în structura Ministerului de Interne. În perioada 1918 – 1920 au existat numeroase revendicări sindicale care solicitau trecerea Direcţiei Poştelor, Telefoanelor şi Telegrafului sub tutela Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor. După tergiversări motivate de teama de greve, revendicările au fost acceptate, iar Direcţia Poştelor, Telefoanelor şi Telegrafului au trecut în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor. În acelaşi timp, au început să se creeze organe speciale de transmisiuni în cadrul Ministerului de Interne şi al Ministe