LITERATURA Misticismul poporului roman, ortodox de la inceputurile sale, nu a dat nastere si la opere literare care sa abordeze partea neagra a credintelor si practicilor sale.
Daca folclorul nostru abunda in descantece, initieri, ritualuri si incantatii magice, in schimb, literatura culta sondeaza cu mai putin apetit aceasta latura a magiei, care in realitate nu lipseste poporului nostru. Criticul Felix Nicolau explica de ce magicul a fost mai putin valorificat literar. "La Creanga, Stan Patitul, un holtei «statut», isi da seama ca ispravile lui Chirica, argatul sau, nu tin de firescul uman, dar, pragmatic, isi zice ca, o data ce l-ai prins pe dracul, nu se face sa-l scapi din mana fara beneficii. Creanga aminteste, cu oarecare sfiala, de darul vrajitoresc al mamei lui Nica a lui Stefan a Petrei. Cu precizarea ca aceasta apela doar la un soi de magie alba, de mare folosinta in treburile sale zilnice".
INCEPUTURI. Felix Nicolau observa in continuare cum au surprins scriitorii romani magia si cum au reusit sa redea in scris fenomenul. "Alecsandri, primul dintre cei care au exploatat aceasta zona, o vede pe Baba Cloanta drept vrajitoare atotputernica, iar magia neagra o inregistreaza doar la modul burlesc. Figura centrala a multor poeme eminesciene (Strigoii, Povestea magului calator in stele, Scrisoarea I) este Magul, cel care cumuleaza insusiri de astrolog, matematician, judecator, preot si magician. Luceafarul, poem intemeiat pe varianta versificata a basmului Fata in gradina de aur, contine incantatia magica - cum considera G. Calinescu - rostita de Catalina in somn (stare cataleptica) pentru a-l «rupe» pe Luceafar de beatitudinea sa cosmica. Un blestem complex si rafinat este proferat in poemul Gemenii, intre cei doi frati gemeni: Sarmis si Brigbelu, iar in teatrul eminescian vom gasi magie neagra, practicata de Bogdana, vrajitoarea malefica, mama