Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intercontinental îşi lasă managementul pe mâna americanilor

Publicat in Adevarul, luni 16 octombrie 2006 ·

Intercontinental Bucureşti, cel mai mare hotel de cinci stele din Capitală, va avea un nou general manager, impus de lanţul american Intercontinental International, în urma schimbării tipului de Intercontinental Bucureşti, cel mai mare hotel de cinci stele din Capitală, va avea un nou general manager, impus de lanţul american Intercontinental International, în urma schimbării tipului de contract, din franciză în management. Americanii vor intra, până la sfârşitul acestui an, "în drepturi depline", urmând să stabilească cine va fi noul responsabil cu managementul instituţiei de turism. "Eu voi pleca în mod sigur, dar încă nu s-a stabilit cine va veni în locul meu", a declarat pentru Adevărul elveţianul Hans Rudolf Rutti, actualul general manager al unităţii. Acesta este primul director general străin al hotelului bucureştean, după ce l-a înlocuit în această funcţie pe omul de afaceri Viorel Păunescu, unul dintre acţionari. Rutti a precizat că se va întoarce în Elveţia, unde va prelua conducerea unui hotel independent. Hotelul bucureştean deţine franciză Intercontinental de 35 de ani. Noul contract presupune că lanţul internaţional va asigura managementul unităţii bucureştene, în timp ce, până în prezent, unitatea folosea doar brandul Intercontinental, politica de administrare fiind stabilită de acţionari. În astfel de cazuri, principala schimbare constă în faptul că proprietarul hotelului, deşi îşi va păstra influenţa, nu va mai avea aceeaşi putere de decizie. Propriu-zis, lanţul aduce sau agreează un general manager, precum şi directori în puncte-cheie, având nişte ţinte clare în ceea ce priveşte indicatorii financiari pe o anumită perioadă. Conform unui comunicat al companiei către piaţa Rasdaq, membrii AGA ai Companiei Hoteliere Intercontinental România (RCHI), care deţine hotelul Intercontinental, au decis să prelungească colaborarea cu Intercontinental Intern

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum o ora
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 10 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 2 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 2 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 10 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Atac cibernetic asupra aeroporturilor din Milano și Ministerului de Externe al Italiei, revendicat de hackerii pro-ruși

Libertatea acum 50 minute
Hackerii au vizat, astăzi, aproximativ zece site-uri web oficiale din Italia, inclusiv site-urile Ministerului de Externe și cele două aeroporturi din Milano, pe care le-au scos temporar în afara serviciului, relatează agenția de știri Reuters.

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Vremea

București
acum

dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°