Era pe la inceputul lui noiembrie...

Afara era destul de frig, dar nu inghetase si nici nu ninsese. In schimb, ploua destul de tare, iar vantul arunca stropii de apa, rapaind in geamuri. In casa insa era cald, si din bucatarie se revarsa un miros imbietor de mere coapte in cuptor. Lucram ceva, cand am observat ca pisica statea ghemuita in fata usii de la intrare, parca pandind. Am privit atenta spre usa, dar nu am observat nimic deosebit. M-am gandit ca probabil vantul facea vreun zgomot. Dar deodata, pisica s-a agitat, gata, gata sa sara la acel ceva. M-am dus sa vad despre ce este vorba si am observat ca de sub marginea usii se iteau doua antene de insecta. Am deschis repede si spre uimirea mea, am vazut un greiere, care voia sa intre in casa, la caldura, dar, de frica pisicii, ezita sa inainteze. Usurel, l-am prins intre degete si l-am privit de aproape. Era destul de mic, negru, cu ochisori ca doua puncte, cu o multime de picioruse, doua mai lungi si patru mai scurte, din care misca repede, cu gandul sa scape din mana mea. Pe capusor se inaltau ca niste cornite, antenele lungi si delicate. Ca sa nu fuga, si intre timp sa chibzuiesc ce sa fac cu el, l-am pus intr-un borcanel. Auzisem ca uneori greierii se ascund iarna in casele oamenilor, cantand pana la topirea zapezilor. Oricum, de aruncat nu ma gandeam sa-l arunc. Era si el o mica vietate, care voia sa-si protejeze viata. Afara vantul rabufnea cu putere in geamuri si picurii de ploaie paraiau ca nisipul pe sticla. M-am infiorat si am hotarat sa-l ajut pe micul hoinar. Asadar, am luat din camara o tavita mica, in care am pus un strat de nisip, niste pietricele ramase de la un acvariu si dintr-un flacon de plastic taiat in lung, i-am incropit o casuta. Am pus greierasul in noua lui locuinta si imediat s-a ascuns. Curioasa din cale afara, pisicuta m-a urmarit in tot ce faceam, cu mare atentie. Singurul