Merg aproape zilnic la munca, se antreneaza la o sala de forta, asculta muzica hip-hop si sunt deseori la curent cu schimbarile care au loc in tara noastra. Asa arata portretul multor romani de rand, insa cei despre care vorbim acum nu se mai pot bucura de toate drepturile, pe care ar trebui sa le aiba o persoana libera.
Ei au de executat pedepse grele, pentru ca si-au ascultat instinctele criminale in trecut. Zac de ani buni in spatele gratiilor, unde au inceput sa traiasca o noua viata, in multe cazuri total diferita de cea pe care ar fi dus-o probabil in libertate.
Acesta este cazul detinutilor de la Penitenciarul de maxima siguranta din judetul Galati, unul dintre penitenciarele „soft” din tara noastra.
Majoritatea celor care au fost pedepsiti sa traiasca in spatele gratiilor pentru crime, trafic de persoane si chiar talharie par sa traiasca acum intr-o alta lume. Este o lume care incepe sa isi arate „coltii”, imediat ce treci de gardianul care tranteste portile, ce te despart de libertate, si in care trebuie sa executi numai ordinele altora.
Aici nimeni nu mai este liber! Chiar acest cuvant, „libertate” ii bantuie zi de zi si noapte de noapte pe multi condamnati, care pentru a avea ceea ce le lipseste cel mai mult, ajung sa se exteriorizeze prin diverse activitati: se drogheaza, se automutileaza, isi decoreaza tot corpul cu tatuaje si deseori ii umilesc pe cei care nu s-au adaptat inca la noua viata din spatele gratiilor.
Peste un an de zile, toti acesti condamnati vor deveni cetateni ai unei tari conduse de concurenta si reguli mai stricte. Sansele lor de a-si reface viata, dupa liberare, si de a se reintegra in societate nu vor mai depinde atunci numai de cuvantul „libertate”, ci si de termenele precum „vointa”, „ambitie” si mai ales „legalitate”.