As putea sa pun pariu, pe orice suma mi-as permite s-o pierd, ca noua români din zece ar ridica din umeri daca ar fi intrebati cum se cheama pictorii si compozitorii cei mai importanti din România de azi. In schimb, sunt convins ca aceiasi zece români n-ar ezita o clipa sa spuna ca stiu cine sunt Raluca Turcan si Cristian Boureanu. Asta arata limpede, dupa parerea mea, in ce sens au evoluat lucrurile in post-comunismul românesc. Intelectualii nu se mai bucura de atentia care li se acorda prin '90 când, pe strazile Bucurestiului, se striga „moarte intelectualilor“. A fost lasata indiferenta sa realizeze scopul pe care nu l-a putut atinge cenzura in regimul comunist. Cultura nu mai e vazuta azi ca un pericol. E lasata sa moara pe cale naturala, prin dezinteres. Si n-am dat intâmplator exemplul celor doi juni liberali, care se plimba, azi, pe la toate televiziunile. Cândva, in antichitate, Cicero a ajuns celebru datorita unei intrebari pe care o stiu, cu siguranta, toti cei care au invatat latina in liceu: „Pâna când vei abuza, Catilina, de rabdarea noastra?“. D-na Turcan si d-l Boureanu isi forteaza acum notorietatea cu o intrebare mai simpla: „Pâna când vom rabda sa-l supere Calin Popescu Tariceanu pe Traian Basescu?“ Trebuie sa recunosc ca multa vreme am luat in serios o afirmatie a lui Paul Morand, care suna astfel: „România e un pamânt tragic unde totul sfârseste in comic“. Azi, cred ca aceasta afirmatie ar trebui nuantata. In sensul ca tragicul, in România, ramâne tragic, iar comicul izvoraste tot din comic. Oare nu e comic sa vezi cum arata transeele ostilitatilor politice in momentul de fata la noi? Cineva mai putin initiat in misterele democratiei noastre ar spune ca luptele politice trebuie sa se poarte, ca pretutindeni, intre Putere si Opozitie. Ei bine, la noi e contrazisa aceasta banalitate. Vremea simplificarilor, când Alianta Portocalie punea semne de ega